Bani.md

A fost dat startul înregistrărilor pentru Green Card! Programul include o nouă cerință

A fost dat startul înregistrărilor pentru Green Card! Programul include o nouă cerință foto: toughtco.com

Înregistrarea electronică în Programul Diversity Visa al Statelor Unite a început marţi, 3 octombrie 2017 la orele 19:00, și va fi disponibilă până marți, 7 noiembrie 2017 la orele 19:00, potrivit unui comunicat de presă emis de Ambasada SUA.

Pentru a participa în programul din acest an, doritorii trebuie să acceseze www.dvlottery.state.gov în cursul perioadei de înregistrare. Acolo se va completa formularul de participare (E-DV). Departamentul de Stat acceptă cereri de înregistrare numai pe pagina de internet. 

Pentru participarea la programul Loteria Vizelor nu se percepe nicio taxă.

Participanţii la program trebuie să îşi tipărească pagina de confirmare generată online şi să o păstreze până la data de 30 septembrie 2019.  Dacă cererea a fost selecţionată, doar cu numărul unic de confirmare se poate verifica dacă o cerere de participare a fost selecţionată şi se pot obţine informaţii despre solicitarea de viză şi despre programarea la interviu. 

O nouă cerință este de a trimite o fotografie recentă, din ultimele şase luni, în care participantul nu trebuie să poarte ochelari.  Cererile de participare însoţite de fotografii care au mai fost trimise în programe anterioare vor fi descalificate.

Participanții vor afla dacă au fost selecționați începând cu data de 1 mai 2018, pe www.dvlottery.state.gov. Ei îşi vor putea folosi numărul de confirmare pentru a verifica dacă cererea lor a fost selecţionată.

Sursa: Digi24

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.4316 -0.0997
USD 17.3730 -0.0242
RUB 0.3029 -0.0010
RON 4.4607 -0.0172
UAH 0.6558 0.0015