Bani.md

Ambasadorul rus la București, jefuit de portmoneu, în timpul unei piese de teatru

Ambasadorul rus la București, jefuit de portmoneu, în timpul unei piese de teatru

Ambasadorului Federaţiei Ruse la Bucureşti, Valery Kuzmin, i-a fost furat portofelul în Sibiu la sfârşitul săptămânii trecute, misiunea diplomatică solicitând asistenţa poliţiei din oraş, dar şi a ministerului român de Externe, scrie Agerpres, conform unui răspuns al ambasadei Rusiei la solicitarea jurnaliștilor.

"Ambasada confirmă informaţia despre faptul că domnului ambasador i-a fost furat portofelul la Sibiu. În legătură cu acest fapt, ambasada a solicitat asistenţa poliţiei municipiului Sibiu şi apoi a Ministerului Afacerilor Externe al României", arată misiunea diplomatică de la Bucureşti, într-un mesaj transmis luni.

Surse din cadrul anchetatorilor au declarat, pentru Mediafax că, portofelul ambasadorului Rusiei, Valery Kuzmin, a fost sustras în timp ce participa împreună cu soţia sa la o piesă de teatru în Piaţa Mare a Sibiului, sâmbătă seara, în jurul orei 21.30.

Ambasadorul a depus o plângere şi a spus că, pe lângă suma de bani, a rămas şi fără un card diplomatic. Aceleaşi surse au declarat că ambasadorul avea în portofel bani româneşti şi valută, suma totală fiind de aproximativ 500 de dolari.

Totodată, ambasada "exprimă satisfacţie faţă de gradul de cooperare", mai precizează sursa citată.

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Sibiu a informat că la sfârşitul săptămânii trecute, în perioada 8-10 iunie, în oraş au fost semnalate 5 furturi de obiecte personale - telefoane şi portofele, fiind desfăşurate activităţi de identificare a autorilor.

Poliţiştii locali din Sibiu i-au sfătuit săptămâna trecută pe turiştii străini care vin la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) să aibă grijă să nu li se fure bunurile, unul din sfaturi fiind să nu mănânce la terase, cu telefoanele mobile puse pe masă.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) a realizat şi un pliant în limbile engleză şi germană, tipărit în 2.000 de exemplare, cu aceste recomandări pentru turiştii care vin la FITS.

"La nivelul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu s-au luat măsuri suplimentare pentru ca cea de-a 25-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru să se desfăşoare în bune condiţii, fără incidente. Peste 2.000 de flyere conţinând informaţii cu caracter preventiv în limbile engleză şi germană vor fi distribuite turiştilor străini. În perioada 08-17.06.2018, cu o medie de 80 de poliţişti pe zi, se va acţiona în sistem integrat în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, premergător şi pe timpul desfăşurării manifestărilor circumscrise acestui eveniment", se arăta într-un comunicat de presă al IPJ Sibiu transmis săptămâna trecută.

FITS atrage zeci de mii de spectatori zilnic, mulţi din afara ţării, începând de vineri, 8 iunie, până în 18 iunie. Festivalul de teatru de la Sibiu este cel mai mare eveniment cultural din oraş şi unul din cele mai importante festivaluri ale artelor spectacolului din lume. 

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000