Bani.md

ANSA, în vizită la Ocean Fish! Inspectorii au verificat cum este păstrată marfa și cum sunt procesați peștii

ANSA, în vizită la Ocean Fish! Inspectorii au verificat cum este păstrată marfa și cum sunt procesați peștii

În contextul apropierii Duminicii Floriilor, când este  dezlegare la peşte pentru enoriașii care țin postul mare, inspectorii Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor au efectuat un control riguros la cea mai mare întreprindere de procesare a peştelui, amplasată în Măgdăcești, Criuleni.

Peştele este adus aici în stare congelată, din mai multe țări ale lumii. Inspectorii au concluzionat că, în depozite, marfa este păstrată conform tehnologiilor, la o temperatura de până la -20 de grade Celsius. Procesarea peștelui, conform constatărilor inspectorilor de la DRSA Criuleni, se face cu respectarea tehnologiei de producție. 

„La fabrică se pregătesc specii de peşte sărat și afumat, procesul fiind unul natural, pe bază de rumeguş din cinci tipuri de lemn. Odată pregătiţi, peştii sunt întinşi la uscare. Toate lucrările se fac în condiții salubre, la temperatura prevăzută de aceiași terhnologie”, se menționează într-un comunicat al ANSA.

Inspectorii au prelevat probe din zona de lucru pentru a fi tesatate în laborator la indicele conformității produsului. Controlului a fost supus și magazinul specializat deschis pe lângă întreprindere. Și aici s-a constatat că unitatea comercială activează cu respectarea cerințelor de păstrare a regimului de temperatură și de curățenie.

Procesul de verificări a fost asistat de către Vitalie Porcescu, șef al Direcției supravegherea unităților de producere a alimentelor de origine animală și Sergiu Sârghi, șef al Direcției supravegherea comerțului și distribuției și consumului de produse alimentar, ANSA.  

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000