Bani.md

ATENȚIE! Nu cumpărați ciuperci de pe marginea drumurilor și nu le culegeți de oriunde

ATENȚIE! Nu cumpărați ciuperci de pe marginea drumurilor și nu le culegeți de oriunde

În ultima perioadă se atestă o sporire a cazurilor de intoxicaţii cu ciuperci, în rândul populaţiei Republicii Moldova, doar în perioada 09-13 iulie au făcut intoxicație la ciuperci 11 persoane mature și 6 copii, dintre care un copil a decedat.

Pe parcursul anului 2018, au fost înregistrate 41 de cazuri de intoxicație cu ciuperci, cu implicarea a 39 bolnavi din Florești, Dondușeni, Orhei, Chișinău, dintre care 7 copii.

Intoxicaţia cu ciuperci reprezintă o urgenţă medicală, iar operativitatea în stabilirea diagnosticului şi instituirea tratamentului pot contribui la salvarea vieții bolnavului. 

În aproximativ două ore de la consumul ciupercilor poate apărea greață, vomă, diaree, transpiraţia excesivă. După 6 ore – bolnavul poate acuza cefalee, ameţeală, agravarea stărilor de vomă. După 72 de ore pot apărea complicaţiile severe hepatice şi insuficienţa renală, ce pot cauza decesul persoanei afectate.

Unele ciuperci pot căpăta proprietăți toxice, fiind consumate în combinaţie cu alcoolul.

În special copiii prezintă un grup vulnerabil, expus unui risc sporit de îmbolnăvire, datorită particularităților de vârstă, alimentație, igienă personală.

La primele simptome de intoxicaţie este necesar să vă adresaţi urgent la medic!

Ministerul Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale se adresează populaţiei să fie prudenţi în consumul de ciuperci şi pentru prevenirea intoxicației cu ciuperci se recomandă respectarea urmatoarelor reguli:

- Ciupercile care nu le cunoaşteţi sau care vă provoacă suspiciune nu face să le consumaţi şi să le degustaţi, mai ales în formă crudă;

- Nu procuraţi ciuperci de pe marginea drumurilor de la persoane necunoscute şi din locuri neautorizate;

- Nu colectaţi ciupercile, chiar şi cele comestibile cunoscute, din parcurile orăşeneşti, scuaruri, din vecinătatea drumurilor şi căilor ferate, de la gunoişti. Ciupercile acumulează substanţe toxice şi devin necomestibile;

- Nu implicaţi în procesul de colectare copiii;

- Limitaţi consumul ciupercilor în raţia alimentară a copiilor;

- Alegeţi ciupercile culese înainte de preparare;

- Nu conservaţi ciupercile în condiţii casnice prin ermetizare. Ciupercile nu pot fi spălate bine de sol, în care se pot găsi forme sporulate ale agentului patogen al botulismului, care, în condiţii anaerobe (fără aer) din conserve produce toxine, provocând o intoxicaţie gravă la om – botulismul. Fierberea timp de 5 ore nu distruge aceşti spori.

Conştientizarea pericolului otrăvirilor cu ciuperci şi respectarea regulilor expuse mai sus vor minimaliza riscul.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000