Bani.md

BERD a cumpărat peste 3,2 mln de acțiuni Digi, devenind cel mai mare acționar al celui mai mare furnizor de televiziune și internet fix din România

BERD a cumpărat peste 3,2 mln de acțiuni Digi, devenind cel mai mare acționar al celui mai mare furnizor de televiziune și internet fix din România foto: idevice.ro

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a achiziţionat un pachet de 3,25 de milioane de acţiuni la compania mamă a grupului de comunicaţii RCS&RDS, cel mai mare furnizor de servicii de televiziune şi internet fix din România, scrie ZF.

“Confirmăm că am achiziţionat 3.250.000 de acţiuni ale Digi în cadrul operaţiunii de listare”, au declarat reprezentanţii BERD.
Tranşa rezervată investitorilor instituţionali a fost reprezentată de un număr de 19.569.697 de acţiuni, ceea ce înseamnă că BERD a achiziţionat aproape 17% din total.

Serghei Bulgac, CEO al RCS&RDS, declarase marţi dimineaţă, în cadrul evenimentului care a marcat debutul la bursă al companiei că BERD este cel mai mare acţionar instituţional al grupului fără a oferi însă detalii.

“BERD este în prezent cel mai mare acţionar instituţional al Digi. Este o sursă nouă de capital, pentru viitor, pe care noi nu am accesat-o până acum, dar ne dorim să o accesăm prin piaţa de capital”, a spus Bulgac la sediul Bursei de Valori Bucureşti.

BERD este cel mai mare investitor instituţional din România şi a investit până acum circa 7,5 miliarde de euro prin aproape 400 de proiecte. BERD este acţionar şi la Banca Transilvania, a doua bancă din România după active, încă din anul 2001.

BERD a mai investit şi în Petrom şi BRD SocGen în ultimii ani, însă din ambele companii şi-a marcat exitul, Banca Transilvania fiind de departe cea mai longevivă investiţie a BERD de pe piaţa locală de capital.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 21.0017 -0.0000
USD 17.6425 -0.0000
RUB 0.3038 -0.0000
RON 4.5685 -0.0000
UAH 0.6723 -0.0000