Bani.md

Cât câștigă Barack Obama din discursurile pe care le ține la diferite conferințe

Cât câștigă Barack Obama din discursurile pe care le ține la diferite conferințe

Barack Obama a început, la mai puţin de un an de la plecarea sa de la Casa Albă, să îşi fructifice financiar pe Wall Street experienţa, o practică folosită în atacuri asupra lui Hillary Clinton în ultima campanie electorală, relatează AFP, citat de News.ro.

Fostul preşedinte va fi luni vedeta unei conferinţe la care participă „crema” sectorului sănătăţii, organizată de banca de investiţii Cantor Fitzgerald la New York în perioada 25-27 septembrie, au declarat două surse pentru AFP.

El urmează să susţină un discurs şi să răspundă întrebărilor asistenţei, au declarat aceleaşi surse sub protecţia anonimatului.

Obama urmează să vorbească despre „Obamacare” - reforma sistemului american de sănătate, o amprentă a preşedinţiei sale - pe care republicanii vor să o elimine, fără să fi ajuns la un acord în acest sens în Congres.

În schimbul acestei prestaţii, care nu va dura mai mult de două ore, Obama ar urma să încaseze 400.000 de dolari, a dat asigurări una dintre surse.

În august, primul preşedinte de culoare al Statelor Unite a fost un „conferenţiar de lux” la un summit organizat de divizia pentru gestionarea afacerilor mari a băncii americane Northern Trust, la New York, a declarat pentru AFP o sursă apropiată dosarului.

Fostul preşedinte american a fost plătit tot cu 400.000 de dolari, potrivit agenţiei Bloomberg, care a dezvăluit şi alt discurs pe care Obama l-a susţinut săptămâna trecută la Washington, într-o conferinţă organizată de fondul american Carlyle.

Aceste discursuri sunt primele pe care Barack Obama le susţine pe Wall Street după ce a părăsit Biroul Oval pe 20 ianuarie.

El a fost de asemenea plătit pentru alte şase intervenţii, începând din mai, în Italia, Germania, Scoţia, Canada, Indonezia şi Coreea de Sud.

El urmează, de asemenea, să facă pe „conferenţiarul de lux” pe 29 septembrie la Toronto, iar în ianuarie la New York, într-o sinagogă.

Discursurile remunerate i-au permis preşedintelui Obama să contribuie cu două milioane de dolari la programe de formare şi ajutorare în vederea găsirii unor locuri de muncă de către tineri din medii defavorizate de la Chicago”, a declarat pentru AFP Kevin Lewis, o purtătoare de cuvânt a fostului preşedinte.

Acest lucru nu împiedică însă ca „afacerile” sale cu Wall Street-ul să nu facă valuri în partidul său, aflat în căutarea unei conduceri şi în cadrul căruia Obama reprezintă o autoritate morală.

Înaintea fostului preşedinte american şi alţi şefii de guverne ai marilor democraţii au făcut bani frumoşi din împărtăşirea experienţei lor în faţa cercurilor financiare.

Tony Blair, un fost premier britanic, şi Bill Clinton sunt cele mai mari exemple.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.5039 -0.0000
USD 17.3387 -0.0000
RUB 0.3011 -0.0000
RON 4.4644 -0.0000
UAH 0.6544 -0.0000