Bani.md

Câți bani vor fi cheltuiți în 2018 pentru reparația și construcția drumurilor din țară

Câți bani vor fi cheltuiți în 2018 pentru reparația și construcția drumurilor din țară

Autoritățile au stabilit câți bani vor cheltui în anul 2018 din Fondul Rutier pentru construcția, reparația și întreținerea drumurilor de pe teritoriul Republicii Moldova. Astfel, s-a stabilit că pentru lucrări de întreținere şi reparație a drumurilor publice naționale, din Fondul rutier va fi repartizată suma de 972 milioane lei. 

Din această sumă, circa 559 milioane lei pentru întreținerea drumurilor și 380 milioane lei pentru reconstrucția, reparația drumurilor publice naționale şi a construcțiilor inginerești. De asemenea, au fost stabilite prioritățile repartizării echitabile a mijloacelor financiare din Fondul rutier.

Acesta a fost unul dintre subiectele discutate de către viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei și Infrastructurii, în cadrul ședinței de astăzi convocate cu directorul Agenției de Stat a Drumurilor (ASD), Gheorghe Curmei, precum și cu Anatolie Usatîi, secretarul de stat în domeniul construcțiilor și infrastructurii drumurilor al Ministerului Economiei și Infrastructurii.

Ce ține de dezvoltarea infrastructurii drumurilor, Octavian Calmîc a punctat două sarcini, și anume stabilirea echipei care va coordona și monitoriza pas cu pas realizarea lucrărilor de reabilitare și construcție a drumurilor și stabilirea priorităților privind reabilitarea și reparațiile drumurilor din țară, selectarea porțiunilor de drum în ordine prioritară, precum și repartizarea echitabilă a mijloacelor financiare.

De asemenea, ministrul Economiei și Infrastructurii a insistat repetat prezentarea informației săptămânale/lunare privind mersul lucrărilor și termenii concreți de dare în exploatare a fiecărui segment de drum.

De asemenea, Calmîc a anunțat că pentru repararea și reabilitarea drumurilor din interiorul localităților vor fi redirecționate, din mai multe surse financiare, bani în sumă de mai bine de un miliard de lei.

În același timp, vor fi stabilite criteriile tehnice după care vor fi selectate localitățile unde se vor efectua lucrări de reabilitare și reconstrucție. De asemenea, ministrul a accentuat asupra calității materialelor utilizate și lucrărilor executate.

”Trebuie să stabilim clar prioritățile pentru drumurile naționale și regionale, în special pentru dezvoltarea localităților rurale, și anume reparația și reabilitarea drumurilor din sate, cele din pământ reabilitate cu pietriș, cele asfaltate trebuie asfaltate” a specificat Octavian Calmîc, ministru al Economiei și Infrastructurii.

Totodată, vicepremierul Octavian Calmîc a menționat că prioritatea numărul unu sunt drumul din paralela Strășeni cu toate lucrările adiacente și drumul de ocolire a municipiului Ungheni, care trebuie să fie dat în exploatare la începutul lunii decembrie, proiecte pentru care s-au repartizat mijloace financiare în sumă de 70 mln lei.  În context, a reiterat că construcția drumului de ocolire a or. Ungheni este un proiect important așa cum va scurta cu circa 20 km din drumul până la Vama Sculeni și până la noul pod peste Prut, precum și va micșora esențial circulația transportului de tranzit prin municipiul Ungheni.

Vicepremierul Octavian Calmîc a menționat că reorganizarea ASD și a Direcției responsabile de infrastructura drumurilor din cadrul MEI trebuie finisată integral, definitivând stabilirea unei echipe profesionale, stabilirea procedurilor interne, coordonarea tuturor proiectelor în derulare și stabilirea termenilor pentru fiecare proiect, pentru o eficiență maximă a activității și realizării obiectivelor stabilite.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.3720 -0.0000
USD 17.2229 -0.0000
RUB 0.2938 -0.0000
RON 4.3962 -0.0000
UAH 0.6279 -0.0000