Bani.md

CFM confirmă: Cursa de vineri a trenului Iași-Chișinău a fost anulată temporar

CFM confirmă: Cursa de vineri a trenului Iași-Chișinău a fost anulată temporar

Trenul de pe cursa Chișinău-Socola (Iași) va circula de două ori pe săptămână, și nu de trei cum a fost până acum. Câțiva pasageri s-au plâns pe rețelele de socializare că, ajunși la gară, au fost anunțați că trenul programat pentru ziua de vineri să plece spre Iași nu mai circulă în această zi.

Cursa a fost anulată începând cu 3 noiembrie 2017, deși Întreprinderea de Stat „Calea Ferată a Moldovei” nu a venit cu un comunicat de presă sau anunț în acest sens. Informația, însă, a fost confirmată astăzi, 13 noiembrie, pentru Bani.md de reprezentanți ai CFM-ului.

Mai mult, în societate s-a vehiculat că CFM ar intenționa să anuleze întreaga cursă Iași-Chișinău, reprezentanții companii dezmint acest fapt și menționează că trenul își va relua activitatea în regim normal. 

Potrivit CFM, anularea cursei în ziua de vineri este o decizie temporară, întrucât în perioada de toamnă, mai ales luna noiembrie, este una mai puțin activă din punct de vedere al numărului de pasageri. Reprezentanții Întreprinderii de stat au dat asigurări că trenul își va relua programul cu  trei curse săptămânale mai aproape de sărbătorile de iarnă, atunci când fluxul de pasageri va fi mai mare.

Bani.md amintește că CFM a decis ca, în perioada 23 decembrie 2016 – 16 ianuarie 2017, trenul de pe cursa Chișinău-Iași să circule de 4 ori pe săptămână (luni, vineri, sâmbătă și duminică).

Ulterior, s-a exclus ziua de luni, rămânând zilele de vineri, sâmbătă și duminică. Acum, temporar au rămas doar zilele de weekend. Trenul pornește din gara de la Chișinău la ora 06:52 și ajunge la Iași la ora 8:57.

La retur, trenul pornește la 19:17 și ajunge la Chișinău la 21:20.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.6185 -0.0000
USD 17.4047 -0.0000
RUB 0.2979 -0.0000
RON 4.4286 -0.0000
UAH 0.6477 -0.0000