Bani.md

Controale mai riguroase! Vameșii atenționează din nou cetățenii să nu aducă din Ucraina carne de porc

Controale mai riguroase! Vameșii atenționează din nou cetățenii să nu aducă din Ucraina carne de porc foto simbol

Mobilizare maximă la frontiera moldo-ucraineană pentru prevenirea apariției unor noi focare de pestă porcină africană (PPA) pe teritoriul Republicii Moldova! Conducerea instituției a dispus deplasarea în teritoriu a factorilor de decizie din cadrul Aparatului Central al Serviciului Vamal pentru a inspecta cum sunt aplicate măsurile de control instituite.

Totodată, va fi intensificat și cel de-al doilea filtru de control, asigurat de către Echipele Mobile ale Serviciului Vamal.  Acestea vor monitoriza traseele din proximitatea punctelor de trecere și vor reține produsele din carne provenită de la animalele receptive la virusul PPA (porcii domestici și mistreții). De asemenea, inspectorii vamali care vor admite introducerea în țară a produselor din carne de porc vor fi sancționați disciplinar.

Este supusă verificării inclusiv interacțiunea cu celelalte autorități prezente în posturile vamale. Conform procedurii instituite, produsele din carne de porc reținute sunt supuse denaturării prin stocarea în tomberoane cu clorură de var. Ulterior, reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor au obligația de a le evacua și de a le nimici prin metodele autorizate.

Serviciul Vamal informează că, de la începutul perioadei de prohibiție,  instituită la 25 octombrie 2016, și până în prezent au fost consemnate 3 843 de cazuri de depistare a produselor din carne de porc, iar cantitatea reținută în acest interval de timp se cifrează la circa 11.037 kg.

În acest context, este reiterată solicitarea în adresa persoanelor care traversează frontiera de a evita procurarea din Ucraina și introducerea în țară a preparatelor din carne de porc, susceptibile a fi contaminate. Atenționarea este menținută în contextul în care o eventuală extindere a maladiei ar putea cauza pierderi economice considerabile.

Măsurile de prohibiție vor fi menținute până când autoritățile sanitar-veterinare din țara vecină vor declara Ucraina ca fiind stat sau zonă liberă de pestă porcină africană. Raportarea se face în adresa Organizației Mondiale a Sănătății Animalelor (OIE), care reprezintă o structură interguvernamentală responsabilă de monitorizarea și îmbunătățirii situației epizootice la nivel mondial.

Bani.md amintște că în ultimele 3 săptămâni au fost depistate 3 focare de pestă porcină: satul Tvardița (raionul Taraclia), localitatea Palanca, (raionul Ştefan-Vodă) şi în satul Beşghioz (raionul Ceadîr-Lunga). 

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000