Bani.md

Directoarea unei școli-grădiniță din Chișinău, luată pe sus de CNA! Colecta ilegal bani de la părinți

Directoarea unei școli-grădiniță din Chișinău, luată pe sus de CNA! Colecta ilegal bani de la părinți

Directoarea unei şcoli-grădiniţă din capitală este cercetată penal de CNA şi procurori într-un dosar de abuz de serviciu, aceasta fiind bănuită de colectarea ilegală a banilor de la părinţi. Femeia a fost escortată la sediul CNA pentru audieri, după câteva ore de percheziţii, efectuate acasă, la birou şi în automobilul personal.

Investigaţiile în acest caz au pornit, cu puţin timp în urmă, după ce la CNA a fost depus un denunţ prin care se reclama impunerea unor taxe lunare  părinţilor, ai căror copii frecventează instituţia, sub pretextul utilizării fondurilor colectate pentru reparaţii sau pentru alte necesităţi.

Pe faptele enunţate, au fost iniţiate investigaţii, iar în urma percheziţiilor de azi, a fost ridicat material probator relevant pentru cauză. Astfel, în biroul de serviciu au fost găsite liste cu numele părinţilor şi sumele achitate de către aceştia, dar şi bani în numerar - fapt ce contravine ordinului Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport nr.1176 din 08.09.2017  „cu privire la interzicerea colectării ilicite de bani în instituţiile de învăţământ general". De la faţa locului au mai fost ridicate documentele privind constituirea asociaţiei de părinţi, ordinul privind interzicerea colectării mijloacelor băneşti, precum şi alte obiecte care au importanţă pentru cauza penală. Tot astăzi, de la domiciliul directoarei au fost ridicaţi aproximativ 14 000 de lei, 1160 de euro şi 350 de dolari, provenienţa cărora urmează să fie stabilită.

În cadrul acţiunilor de urmărire penală, ofiţerii CNA au solicitat explicaţii de la unii educatori din subordinea directorului, care au confirmat că au colectat mijloace băneşti de la părinţi, o parte din sumele strânse fiind folosite pentru necesităţile grădiniţei, iar alta i-ar fi transmis-o directorului.

În prezent, femeia este audiată de ofiţerii de urmărire penală. 

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000