Bani.md

Educația financiară a piciului tău pornește de aici: Copii, în vizită la Banca Națională a Moldovei (GALERIE FOTO)

Banca Națională a Moldovei (BNM) și-a deschis astăzi ușile pentru copii. Instituția a primit în vizită copii, însoțiți de părinți, care au avut prilejul să afle despre instrumentele de plată inovative, să vadă sala de expoziții a BNM și să fie martorii unei prezentări practice despre elementele de siguranță ale monedei naționale. 

Astfel, copiii au aflat cum funcționează un verificator de bancnote și chiar au fost lăsați să-l folosească. Micii vizitatori au primit în dar un „Îndrumar de educație financiară”, din care vor afla ce sunt banii, cum să-i gestioneze în mod responsabil, care sunt avantajele economisirii ș.a.

Evenimentul a fost organizat în urma solicitărilor venite de la părinți, după ce pe 6 și 7 iunie BNM a desfășurat Zilele ușilor deschise cu ocazia aniversării a 26-a de la înființare. În cele două zile, Banca Națională a fost vizitată de peste 200 de persoane.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.8665 -0.0633
USD 18.1307 -0.0288
RUB 0.3070 -0.0004
RON 4.5722 -0.0078
UAH 0.6996 -0.0001