Bani.md

Granturi de până la 1 milion de lei pentru producătorii și exportatorii de cireșe moldovenești. Detalii

Granturi de până la 1 milion de lei pentru producătorii și exportatorii de cireșe moldovenești. Detalii

Proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova (APM), implementat de către Chemonics International, Inc. lansează un apel de cereri de grant pentru a îmbunătăți operațiunile de export a cireșelor moldovenești, prin îmbunătățirea tehnologiilor post-recoltă și infrastructurii caselor de ambalare și exportatorilor de cireșe.

În total, se anticipează acordarea de până la 1 milion de lei pentru această activitate, cu fiecare atribuire de grant individuală în intervalul de la 300.000 lei și 700.000 lei pentru fiecare beneficiar. Totuși, este necesară o contribuție din partea solicitantului de cel puțin 50% din valoarea totală a activității (Proiectul APM va contribui până la 50% din suma totală a activității).

Perioada estimată pentru inițierea acordării granturilor în cadrul acestei solicitări este începutul lunii aprilie – decembrie 2018.

Regulamentul de participare și criteriile de eligibilitate le vezi AICI.

Proiectul va organiza un atelier de pre-aplicare la data de 20 martie, 2018, de la ora 11:00 pentru două ore la sediul proiectului APM: str. Alexei Mateevici 87, MD-2009, Chișinău, Republica Moldova. Acest atelier va oferi solicitanților eligibili și interesați posibilitatea de a adresa întrebări despre acest apel și a primi îndrumări referitor la modul de completare a formularului de aplicare.

Totodată, solicitanții interesați au posibilitatea să adreseze întrebări referitoare la Apel și a primi îndrumări cu privire la modul de completare a formularului de solicitare, expediind întrebările lor la adresa de email: grants@moldovaagro.com până la 16 martie 2018.

Proiectul pentru Agricultură Performantă (APM) este un proiect de cinci ani finanțat de USAID și implementat de către Chemonics International, Inc. Scopul proiectului APM este de a stimula transformarea sectorului agricol performant din Moldova într-un motor de creștere economică a țării care ar spori competitivitatea și ar contribui la standarde de trai mai înalte pe termen lung pentru locuitorii din regiunile rurale ale Moldovei.

Obiectivele activității sunt:

- Extinderea și fortificarea conexiunilor actorilor lanțurilor valorice cu piața locală, regională și internațională;

- Creșterea productivității în cadrul lanțurilor valorice, dezvoltarea infrastructurii post-recoltare și sporirea capacităților sectorului privat de a se conforma standardelor europene și internaționale;

- Consolidarea capacităților grupurilor și asociațiilor (grupuri de producători agricoli, Asociațiile Utilizatorilor de Apă și asociațiile industriale) de a oferi membrilor din lanțurile valorice vizate asistență calificată;

- Crearea unui mediu favorabil care va genera investiții noi și forță de muncă calificată pentru lanțurile valorice vizate.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000