Bani.md

Grupul bancar Veneto Banca va fi lichidat! Ce soartă are Eximbank din R. Moldova

Grupul bancar Veneto Banca va fi lichidat! Ce soartă are Eximbank din R. Moldova

UPDATE: 

Ce se va întâmpla cu Eximbank? Reprezentanții băncii au venit cu o reacție, după anunțul Băncii Centrale

Banca Centrală Europeană (BCE) a decis recent că Veneto Banca și Banca Populare Popolare di Vicenza să fie lichidate în urma unor proceduri de insolvență. Acestea ar fi încălcat în mod repetat cerințele de supraveghere, iar BCE ar fi acordat timp pentru a prezenta planuri viabile, însă acestea nu au putut oferi soluții credibile.

Grupul bancar Veneto Banca este banca-mamă a Eximbank, care are în Republica Moldova 20 de filiale. Solicitați de presă, reprezentanții Eximbank au declarat că vor reveni ulterior cu un comentariu.

Potrivit New York Times, lichidarea celor două bănci arată că sistemul bancar din zona euro rămâne vulnerabil, chiar și în condițiile în care economia se îmbunătățește.

Toate băncile italiene sunt afectate de creditele neperformante și de cererea redusă de credit din cauza economiei stagnante a țării. Veneto Banca și Banca Popolare di Vicenza sunt însă primele bănci italiene care au fost declarate în mod efectiv moarte de către Banca Centrală Europeană și care au fost înlăturate.

Banca centrală Europeană a declarat vineri că a supravegheat îndeaproape Veneto Banca și Banca Popolare di Vicenza din 2014, când era clar că ambele nu aveau capital. După ce condiția celor două bănci a continuat să se deterioreze, banca centrală le-a cerut creditorilor să explice cum își vor reface fondurile de capital.

"Ambele bănci au prezentat planuri de afaceri care nu au fost considerate credibile de către E.C.B.", a menționat  vineri într-o declarație banca centrală Europeană.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000