Bani.md

Guvernul nu permite deputaților să se implice în treburile sale. Executivul respinge proiectul lui Leancă și Carpov

Guvernul nu permite deputaților să se implice în treburile sale. Executivul respinge proiectul lui Leancă și Carpov

Guvernul respinge un proiect de lege cu privire la Inspectoratul Financiar de Stat, înaintat cu titlu de inițiativă legislativă de către Eugen Carpov și Iurie Leancă. În ședința de astăzi a Guvernului, care are loc în noul format, executivul comuncă, printr-un Aviz aprobat, inoportunitatea promovării proiectului respectiv.

Proiectul avizat reprezintă, de fapt, un regulament de organizare și funcționare a Inspectoratului Financiar de Stat în calitate de autoritate administrativă din subordinea Ministerului Finanțelor.

Asta deși legea prevede că „autoritățile administrative din subordinea ministerelor se constituie, se reorganizează și se dizolvă de către Guvern, la propunerea ministrului”. Ministerul Finanțelor notează că „situația acestei instituții nu are nimic excepțional, încât să fie justificate reglementări speciale, derogatorii de la norma generală”.

„Legislativul, instituind prin lege o autoritate administrativă din subordinea unui minister, legiferînd statutul acesteia, modul de organizare și funcționare, ar admite o imixtiune în organizarea și funcționarea executivului. De asemenea, menționăm faptul că autoritățile administrative din subordinea ministerelor sînt structuri organizaționale din sfera de competență a Guvernului, a căror activitate este coordonată și monitorizată de acesta”, se scrie în proiect.

De asemenea, Ministerul Finanțelor spune o parte din prevederile propuse de deputați sunt reglementate deja, ori sunt proiecte promovate care reglementează aceste aspect. Astfel, Guvernul nu vede utilitatea proiectului propus de Leancă și Carpov.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000