Bani.md

I s-a furat portmoneul în transportul public, însă i-a fost întors la scurt timp cu tot cu acte și bani (VIDEO)

I s-a furat portmoneul în transportul public, însă i-a fost întors la scurt timp cu tot cu acte și bani (VIDEO)

Un individ a fost reținut și încătușat pe urme fierbinți, după ce ar fi sustras un portmoneu din geanta unei femei, în timp ce se deplasa cu microbuzul de pe ruta 116.

Făptaşul a fost escortat la Inspectorat pentru audieri, unde şi-ar fi recunoscut vinovăţia, fiind depistat asupra lui portmoneul victimei. Individul s-a dovedit a fi în vârstă de 38 ani, anterior judecat pentru infracţiuni analogice.

Femeia a declarat că, după muncă, a luat microbuzul pentru a ajunge acasă. După vreo 3 minute, a observat că geanta îi este deschisă, iar portmoneul lipsește. Susține că s-a adresat șoferului, întrebând dacă cunoaște cine sunt persoanele care comit aceste ilegalități frecvent.

Ajunsă acasă, femeia susține că a fost telefonată de polițiști, care au anunțat-o că portmoneul său a fost găsit. 

Astfel, a fost dispusă iniţierea unei cauze penale pentru comiterea infracţiunii de pungăşie, care prevede o pedeapsă cu amendă în mărime de la 13 000 lei la 17 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de pînă la 2 ani. 

I s-a furat portmoneul în transportul public, însă i-a fost întors la scurt timp cu tot cu acte și bani (VIDEO)

În acest context Poliţia Capitalei recomandă următoarele:

  • Când aşteptaţi mijlocul de transport public la staţie, acordaţi maximă atenţie persoanelor ce au un comportament suspect, lângă dvs.
  • Pregătiţi din timp banii pentru achitarea călătoriei , înainte de a urca în transport.
  • Evitaţi să citiţi în timpul călătoriei, deoarece puteţi deveni ţinta hoţului de buzunare.
  • Evitaţi să păstraţi banii în buzunarele din spate.
  • În cazul în care nimeriţi în locuri publice aglomerate  şi sunteţi bruscat, asiguraţi-vă buzunarele şi priviţi cu atenţie la persoanele din jur.
  • Geanta atârnată neglijent pe umăr este momentul potrivit al hoţului de buzunare.
  • Ţineţi bagajul personal pe cât posibil în văzul ochilor.
  • Nu uitaţi, majoritatea hoţilor de buzunare sunt permanent îmbrăcaţi elegant, şi pot avea o vârstă diferită.
Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.6185 0.1028
USD 17.4047 -0.0511
RUB 0.2979 0.0010
RON 4.4286 0.0174
UAH 0.6477 -0.0062