Bani.md

Înregistrarea electronică pentru Loteria Vizelor SUA este blocată din cauza unor defecțiuni tehnice

Înregistrarea electronică pentru Loteria Vizelor SUA este blocată din cauza unor defecțiuni tehnice

Înregistrarea electronică în programul Diversity Visa al Statelor Unite, Loteria Vizelor 2019, este blocată de mai multe zile din cauza unor probleme tehnice. Ambasada SUA la Bucureşti a comunicat că împreună cu specialiştii IT de la Departamentul de Stat lucrează la remedierea acestei probleme. 

Cei care vor să aplice pentru Loteria Vizelor nu pot face acest lucru întrucât pagina de Internet a Departamentului de Stat, secţiunea Loteria Vizelor, este indisponibilă. Ambasada SUA la Bucureşti spune, într-un mesaj postat joi seară pe Facebook, că, împreună cu specialiştii IT de la Departamentul de Stat, lucrează la remedierea acestei probleme.

„Înţelegem că există dificultăţi tehnice cu pagina de internet www.dvlottery.state.gov din cauza cărora aceasta nu este accesibilă. Ne cerem scuze pentru orice inconvenient. Împreună cu specialiştii IT de la Departamentul de Stat lucrăm la remedierea acestei probleme şi vom reveni de îndată ce vom avea mai multe informaţii", afirmă Ambasada SUA la Bucureşti.

Înscrierile pentru Loteria Vizelor 2019 au început în 3 octombrie şi se vor încheia în 7 noiembrie la ora 19.00 (ora României), pe pagina de internet www.dvlottery.state.gov.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.5039 -0.0000
USD 17.3387 -0.0000
RUB 0.3011 -0.0000
RON 4.4644 -0.0000
UAH 0.6544 -0.0000