Bani.md

Legea privind comerțul electronic, adaptată la reglementările Uniunii Europene: Va duce la dezvoltarea comerțului electronic în Moldova

Legea privind comerțul electronic, adaptată la reglementările Uniunii Europene: Va duce la dezvoltarea comerțului electronic în Moldova
Foto: lostintechnology.com

Executivul a aprobat, astăzi, un proiect de lege prin care propune modificarea și completarea Legii privind comerțul electronic. Astfel, proiectul constă în eliminarea lacunelor existente în cadrul legislativ și normativ național și aplicarea noilor reglementări prin prisma legislației europene și în conformitate cu Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Aplicarea acestor măsuri va oferi mai multe posibilităţi de a dezvolta comerțul online în țara noastră.

Un aspect important în acest sens este stimularea creșterii economice a întreprinderilor, sporirea investițiilor în inovație, care se dezvoltă datorită sistemelor electronice și care contribuie la consolidarea competitivității întreprinderilor de toate nivelele din Republica Moldova.

Instituția publică în calitate de centru de informare pentru cei interesați în domeniul comerțului electronic va fi Agenția pentru Protecția Consumatorilor.

Menționăm că, odată cu semnarea Acordului de Asociere, care include Acordul de Liber Schimb, Republica Moldova și-a asumat angajamentul de a transpune legislația și practica Uniunii Europene în mai multe domenii, inclusiv în sectorul comerţului electronic.

Proiectul respectiv de lege urmează a fi examinat şi aprobat de Parlament.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 21.0655 -0.0000
USD 19.5321 -0.0000
RUB 0.3396 -0.0000
RON 4.6262 -0.0000
UAH 0.7202 -0.0000