Bani.md

Noul șef al Volkswagen a anunțat că ia în considerare vânzarea unor active și reorganizarea grupului auto

Noul șef al Volkswagen a anunțat că ia în considerare vânzarea unor active și reorganizarea grupului auto

Noul şef al Volkswagen, Herbert Diess, a anunţat vineri că ia în considerare vânzarea unor active şi reorganizarea grupului auto german, transmit AP, Bloomberg şi Reuters, citate de Economica.net.

Vorbind la prima sa conferinţă de presă în calitate de director general, Diess, în vârstă de 59 de ani, a explicat că va analiza diferitele active din portofoliul VW, care includ Renk şi MAN Diesel, pentru a vedea dacă are sens păstrarea lor.

„Vom trece în revistă toate opţiunile”, stabilind ce afaceri vor fi scoase la vânzare şi unde vom face investiţii, a declarat şeful VW.

Acesta şi-a exprimat îngrijorarea că disputa dintre SUA şi Rusia privind noile sancţiuni impuse de Washington ar putea afecta afacerile Volkswagen cu partenerul său rus GAZ Group.

„Evident că ne îngrijorează posibilele sancţiuni. Urmărim cu atenţie desfăşurarea evenimentelor. Dacă se va ajunge într-adevăr la sancţiuni împotriva GAZ, va trebui să ne revizuim relaţia de afaceri, dar asta nu va schimba angajamentul nostru faţă de piaţa rusă”, a declarat Diess.

Grupul auto german Volkswagen a anunţat joi seară numirea şefului diviziei VW, Herbert Diess, în postul de director general, în cadrul unei restructurări de amploare care include regruparea multiplelor mărci de autoturisme în trei divizii şi pregătirea diviziei de camioane pentru o posibilă listare la bursă.

Toate aceste planuri au fost anunţate joi la finalul unei reuniuni de urgenţă a Consiliului de supervizare, la care s-a luat decizia înlocuirii directorului general Matthias Mueller cu Herbert Diess, precum şi restructurarea grupului care produce motociclete, autobuze, camioane şi mai multe mărci de autoturisme cum ar fi Volkswagen Bentley, Porsche, Audi, Scania şi Skoda.

Aceasta este cea mai mare restructurare a Volkswagen, după ce grupul a devenit un conglomerat, regrupând mai mult de 10 mărci sub conducerea lui Ferdinand Piech, unul dintre nepoţii lui Ferdinand Porsche, cel care a conceput legendarul model VW Beetle.

În pofida amenzilor, a litigiilor judiciare şi a prejudicierii reputaţiei companiei în urma Dieselgate, grupul VW a raportat în 2017 vânzări record de 10,74 milioane de vehicule şi un profit de 11,6 miliarde de euro (14,3 miliarde de dolari).

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000