Bani.md

OPT case de schimb valutar din zona Pieței Centrale s-au „înțeles” să afișeze același curs! Acum vor plăti amenzi

OPT case de schimb valutar din zona Pieței Centrale s-au „înțeles” să afișeze același curs! Acum vor plăti amenzi foto simbol

Opt unități de schimb valutar din zona Pieței Centrale din Chișinău au fost sancționate de către Consiliul Concurenței, după ce au avut o înțelegere de cartel în vederea afișării aceluiași curs pentru efectuarea operațiunilor de schimb valutar. Agenții economici urmează să achite amenzi în valoare totală de peste 46.000 de lei.

În fapt, Consiliul Concurenței a dispus efectuarea unei investigații asupra a 10 agenți economici, care își desfășoară activitatea pe strada Armenească, în limitele străzilor Ștefan cel Mare și Sfânt și Columna – zona Pieței Centrale din Chișinău.

Investigația a fost inițiată pe o perioadă de un an și 9 luni (01.01.2015 – 30.09.2016), în contextul în care casele de schimb afișau un curs valutar identic.

În cadrul investigației a fost examinată activitatea a 10 case de schimb valutar cu politică comercială asemănătoare, fiind excluse unitățile de schimb valutar a băncilor comerciale, deoarece cursurile pentru operațiunile de schimb valutar a acestora sunt stabilite de banca licențiată.

Este vorba despre întreprinderile „Activ Prim” SRL, „Bartolomeu” SRL, „Dragotin Prim” SRL, „Lavronix” SRL, „Lozcoz” SRL, „Oanța – Schimb” SRL, „Olnast AG” SRL, „Ramforinh” SRL, C.S.V. „Efharisto” SRL, și C.S.V.„Cambio Laj” SRL.

Dintre acestea, 2 unități s-au dovedit a fi în afara înțelegerii, fiind lipsite de sancțiune.

În urma investigațiilor s-a constatat faptul că, 8 dintre cele 10 case de schimb valutar verificate afișau pe panou un curs valutar practic identic pentru cumpărarea și vânzarea valutei Euro și dolarul SUA.

În cazul celor 8 unități, nivelul de coincidență a cursului de cumpărare și vânzare a euro și a dolarului a fost foarte mare  (circa90%). Aceste nivele mari de coincidență confirmă comportamentul coordonat al celor 8 case de schimb valutar.

Mai mult, administratorul unei case de schimb, „Efharisto” SRL, la care nivelul de coincidență a fost foarte mic, a declarat că era vizitat des de reprezentanții caselor de schimb din vecinătate și era instigat să modifice cursul valutar afișat pe panou în concordanță cu cursul afișat de către unitățile de schimb valutar din preajmă.  De asemenea, a declarat că știa despre faptul că unii administratori se întâlnesc periodic pentru a lua o decizie comună cu privire la cursul identic pe care să îl afișeze fiecare.

Potrivit Legii concurenței, sunt interzise, fără a fi necesară o decizie prealabilă în acest sens, orice acorduri între întreprinderi sau asociaţii de întreprinderi, orice decizii ale asociaţiilor de întreprinderi şi orice practici concertate care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei pe piaţa Republicii Moldova sau pe o parte a acesteia, inclusiv stabilirea directă sau indirectă a preţurilor de cumpărare sau de vânzare sau a oricăror alte condiţii de tranzacţionare.

De asemenea, potrivit legii, pentru această încălcare, mărimea amenzii se stabilește în cunatum de la 2% până la 4% dincifra totală de afaceri din anul anterior sancționării.

Astfel, Consiliul Concurenței a decis aplicarea următoarelor amenzi:

Activ Prim" S.R.L.- circa 17.000 de lei

„Bartolomeu" S.R.L. – circa 3800 lei

„Dragotin Prim" S.R.L. – 1400 lei

„Lavronix" S.R.L. – 1900 lei

„Lozcoz" S.R.L – 3900 lei

 „Oanța-Schimb" S.R.L. – 359 lei

„Olnast AG" S.R.L. 2500 lei

„Ramforinh" S.R.L. – 15.100 lei

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.6185 -0.0000
USD 17.4047 -0.0000
RUB 0.2979 -0.0000
RON 4.4286 -0.0000
UAH 0.6477 -0.0000