Bani.md

Percheziții în toată țara! Până acum au fost ridicate peste 20 kg de droguri

Percheziții în toată țara! Până acum au fost ridicate peste 20 kg de droguri

Oamenii legii efectuează zeci de percheziții în aceste clipe în toată ţara, iar până la sfârșitul zilei sunt preconizate a fi organizate peste 170 de descinderi. Operaţiunea este realizată de procurorii teritoriali, de comun cu Direcţia Antidrog a INI a IGP al MAI, Direcţia de Poliţie a municipiului Chişinău, în conlucrare cu inspectoratele de poliţie teritoriale. 

Până la această oră au fost deja efectuate peste 70 de percheziţii în mai multe raioane ale ţării, în rezultatul cărora au fost reţinute 19 persoane şi ridicate peste 20 kg de droguri. În concret, până la moment, în cadrul operaţiunilor au fost depistate peste 4 kg de droguri sintetice, 7 kg de marijuană, 5 kg de plante de mac, 2 kg de etnobotanice, 650 de pastile Ecstasy, heroină, o seră cu plante de cânepă şi plante uscate de cânepă.

Concomitent, au fost depistate şi ridicate 3 arme de foc (pistoale) deţinute ilegal, peste 200 cartuşe de luptă şi peste jumătate de milion de lei, ce constituie mijloace băneşti în proporţii deosebit de mari.

Potrivit estimărilor efectuate de poliţişti, valoarea totală a drogurilor sechestrate pînă la moment se cifrează la circa 8,5 milioane de lei.

Vom reveni cu detalii...

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.6185 0.1028
USD 17.4047 -0.0511
RUB 0.2979 0.0010
RON 4.4286 0.0174
UAH 0.6477 -0.0062