Bani.md

Business Portal, lansat într-o nouă variantă! „Antreprenorii vor avea acces mai operativ la informații”

Business Portal, lansat într-o nouă variantă! „Antreprenorii vor avea acces mai operativ la informații”

Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) și Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) a relansat un produs pe piața mediatică din Republica Moldova destinat antreprenorilor și consultanților în afaceri din Moldova, inclusiv din regiunea transnistreană - Business Portal, astăzi, 14 noiembrie, la Centrul de Excelență în domeniul TIC "Tekwill".

Portalul este un instrument important de informare a mediului de afaceri despre politicile și programele implementate de Guvern, Ministerul Economiei și Infrastructurii (MEI) sau alte entități guvernamentale, partenerii de dezvoltare în procesul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii.

www.businessportal.md oferă un spectru larg instrumente pentru a ajuta antreprenorii să dezvolte și să crească afacerile la un nivel superior și pentru potențialii antreprenori să inițieze noi afaceri. Portalul oferă informații utile privind inițierea unei afaceri, plăți fiscale, contabilitate, cadrul legal, știri de afaceri, planuri de afaceri, programe de suport etc.

În opinia Iuliei Costin, noul format al portalului, care a fost lansat inițial în 2007, este foarte util pentru antreprenori și va fi pentru ei drept un ghid atât în inițierea/lansarea unei afaceri, cât și în promovarea/dezvoltarea companiei, utilizând noile forme de susținere implementate de autorități.

”Mai mult, după un update, realizat cu suportul partenerilor europeni, în special Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Misiunea în Moldova, antreprenorii autohtoni, inclusiv din raionale de est ale Republicii Moldova, vor avea nu doar un acces mai operativ la informații, dar și posibilitatea de a cunoaște din prima sursă despre posibilitățile de a-și promova produsele și serviciile atât pe piața internă, cât și externă”, a subliniat  secretarul general de stat al MEI.

Ghenadie Crețu, coordonatorul Programului Migrație și dezvoltare, OIM Moldova,  a accentuat că portalul va deveni o platformă eficientă și utilă pentru întreprinderile mici și mijlocii din Moldova, precum și un pod de sporire a încrederii dintre cele două maluri ale Nistrului.

”Accesul la informații și inovații este motorul unei economii. În context, portalul www.businessportal.md are menirea de a deveni un lanț important în acest proces”, a spus Ghenadie Crețu.

Lucia Beiu, șef Direcție Comunicare și Relații Publice ODIMM, a specificat că portalul va permite antreprenorilor și managerilor să dezvolte afacerile și să se extindă contactele B2B, deoarece oferă o gamă largă de informații importante și interesante, instrumente de informare a potențialilor clienți și parteneri pe servicii și produse.

”Portalul oferă informații utile privind inițierea unei afaceri, plăți fiscale, contabilitate, cadrul legal, știri de afaceri, planuri de afaceri, programe de suport etc. Am toată încrederea că acest portal va deveni o platformă de interacțiune și comunicare între antreprenori”, a spus Beiu.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.7556 -0.0000
USD 17.6425 -0.0000
RUB 0.2942 -0.0000
RON 4.4747 -0.0000
UAH 0.6663 -0.0000