Bani.md

Posibile investiții și finanțări din Ungaria pentru Republica Moldova. Ce domenii sunt prioritare

Posibile investiții și finanțări din Ungaria pentru Republica Moldova. Ce domenii sunt prioritare
Foto: mec.gov.md

Republica Moldova ar putea beneficia de investiții și finanțări din partea Ungariei. Potrivit unei declarații a lui Gyala Budai, însărcinatul din partea Ministerului Afacerilor Externe și Comerțului al Ungariei, consolidarea parteneriatelor economice între Republica Moldova și Ungaria este importantă pentru ambele state. Domenii care reprezintă o prioritate de colaborare economică sunt sănătatea publică şi turismul, în opinia lui Budai.Declarații în acest sens au fost făcutenieri în cadrul unei întrevederi a viceministrului Economiei, Tudor Copaci, cu Gyala Budai. Principalele subiecte ale discuţiei au vizat atragerea investiţiilor, fortificarea relaţiilor economice bilaterale, dar şi majorarea schimburilor comerciale, în special a exporturilor moldoveneşti în Ungaria.În cadrul discuţiilor, Tudor Copaci a mulţumit pentru srijinul Ungariei în parcursul european al Republicii Moldova, susţinând intensificarea schimburilor comerciale dintre cele două state. ”Piaţa Republicii Moldova este deschisă pentru companiile din Ungaria, totuşi, trebuie să ne gândim la atragerea investiţiilor, astfel ca aceste companii să producă în Republica Moldova”, a spus Tudor Copaci.Volumul comerţului exterior al Republicii Moldova cu Republica Ungaria în anul 2014 a înregistrat suma de 91,1 mln. USD. Comparativ cu anul 2013, volumul comerţului exterior s-a micșorat cu 21,47% (24,9 mln USD).  Volumul comerţului exterior al Republicii Moldova cu Republica Ungaria în primul trimestru al anului curent a înregistrat suma de 18,84 mln. USD. Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2014, volumul comerţului exterior s-a micșorat cu 24,1% (5,98 mln USD). Ungaria se situează pe locul 17 între partenerii comerciale ai Republicii Moldova.Relaţiile bilaterale între țara noastră şi Ungaria sunt reglementate de 59 tratate bilaterale.
Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000