Bani.md

Putin „condamnă în cel mai serios mod” atacul din Siria, iar Canada și Australia susțin acțiunile SUA

Putin „condamnă în cel mai serios mod” atacul din Siria, iar Canada și Australia susțin acțiunile SUA foto: yahoo.com

UPDATE: Donald Trump, despre atacul împotriva Siriei: Misiune îndeplinită

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a mulţumit, pe Twitter, Franţei şi Marii Britanii pentru că s-au alăturat operaţiunii militare împotriva Siriei şi a adăugat că misiunea a fost îndeplinită cu succes.

Un atac perfect executat. Mulţumesc Franţei şi Marii Britanii pentru înţelepciunea şi pentru puterea Armatelor sale. Nu puteam să avem un rezultat mai bun. Misiune îndeplinită”, a scris Trump pe Twitter.

De altfel, Federica Mogherini a declarat că Uniunea Europeană sprijină toate eforturile menite să prevină utilizarea armelor chimice și că UE a fost informată de atacurile efectuate de SUA, Franţa şi Marea Britanie.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a transmis, sâmbătă, un comunicat în care a precizat că atacurile coordonate de SUA împotriva Siriei reprezintă acte de agresiune, în timp ce Australia și Canada susțin aceste atacuri, relatează The Guardian, citat de Mediafax.

Putin a afirmat că Rusia va cere reunirea de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU pentru a discuta despre ”acţiunile agresive ale Statelor Unite şi ale aliaţilor săi”.

Rusia condamnă în cel mai serios mod atacul din Siria, unde personalul rus ajută guvernul legitim în lupta sa împotriva terorismului”, a precizat liderul de la Kremlin.

De asemenea, Putin a afirmat că escaladarea conflictului din Siria va produce efecte devastatoare asupra întregului sistem al relaţiilor internaţionale.

Preşedintele rus a atras atenţia că bombardamentele efectuate de SUA, Marea Britanie şi Franţa asupra unor obiective militare din Siria ”vor înrăutăţi catastrofa umanitară” din această ţară.

”Atacul va aduce suferinţă populaţiei paşnice, mai ales în contextul în care teroriştii au chinuit poporul sirian timp te şapte ani şi va genera un nou val de refugiaţi. În plus, atacul va avea un efect distrugător asupra întregului sistem al relaţiilor internaţionale”, a subliniat preşedintele Rusiei.

Putin a adăugat că încă nu au fost prezentate dovezi că regimul condus de Bashar al-Assad a efectuat atacul chimic de săptămâna trecută din oraşul Duma, care a servit drept ”pretext” pentru atacul aliaţilor.

”Experţii militari ruşi nu au identificat niciun semn al folosirii clorinei sau a altor substanţe chimice. Niciun rezident nu a confirmat că a avut loc un astfel de atac”, a mai spus Putin.

Preşedintele Rusia, Vladimir Putin, a declarat, sâmbătă, că Statele Unite s-au folosit de atacul chimic ”înscenat” din oraşul Duma pentru a avea un motiv de a ataca Siria, relatează site-ul agenţiei Tass.

”Încă o dată, la fel ca anul trecut când SUA au atacat baza aeriană Shayrat din Siria, o înscenare a unui atac chimic asupra civililor a fost folosită drept pretext. De această dată a avut loc în Duma, o suburbie a Damascului”, a declarat Putin.

Canada şi Australia susţin atacurile lansate de SUA, M. Britanie şi Franţa împotriva Siriei

De cealaltă parte, Canada şi Australia au anunţat sâmbătă, că susţin atacurile lansate de SUA, Marea Britanie şi Franţa asupra unor obiective din Siria ca urmare a atacului chimic din oraşul Duma atribuit regimului condus de Bashar al-Assad, relatează The Guardian.

”Canada susţine decizia Statelor Unite, Marii Britanii şi Franţei de a acţiona împotriva abilităţii regimului Bashar al-Assad de a lansa atacuri chimice împotrivă propriului popor. Vom continua să lucrăm cu partenerii noştri internaţionali pentru a investiga atacul chimic din Siria. Cei responsabili trebuie aduşi în faţa justiţiei”, a declarat Justin Trudeau, prim-ministrul Canadei.

Marise Payne, ministrul australian al Apărării, a transmis că şi tara sa susţine acţiunea militară a aliaţilor împotriva regimului de la Damsc.

”Australia susţine aceste atacuri, care demonstrează că a fost dat un răspuns proporţional. A fost transmis un mesaj clar către Bashar al-Assad şi către susţinătorii săi, Rusia şi Iran, că utilizarea armelor chimice nu va fi tolerată”, a precizat ministrul australian al Apărării.

Theresa May: Londra are ca obiectiv distrugerea arsenalului chimic al regimului Bashar al-Assad

Prim-ministrul Marii Britanii, Theresa May, a declarat, sâmbătă, după atacul împotriva Siriei efectuat de SUA, Marea Britanie şi Franţa, că Guvernul de la Londra are ca obiectiv distrugerea arsenalului chimic al regimului condus de Bashar al-Assad, informează BBC News.

Premierul britanic a afirmat că bombardamentele împotriva unor obiective militare din Siria au fost un succes, adăugând că atacul a fost ”legal şi corect”.

”Nu a fost vorba de schimbarea regimului. A fost un atac limitat şi eficient. Bombardamentele au degradat de capacitatea Siriei de a cerceta, dezvolta sau folosi arme chimice. Aceste atacuri efectuate de SUA, Marea Britanie şi Franţa au fost semnificativ mai mari decât cele efectuate de SUA în urmă cu un an”, a declarat May.
”Ştim că regimul sirian are o întreagă istorie în ceea ce priveşte folosirea armelor chimice împotriva propriului popor. Niciun alt grup nu putea comite atacul. Stat Islamic nuci măcar nu mai este prezent în Duma. Am transmis un mesaj clar tuturor celor care cred că au imunitate după ce folosesc arme chimice”, a declarat premierul Marii Britanii.

Theresa May a subliniat că ţara sa nu va tolera niciodată folosirea armelor chimice.

În plus, May a afirmat că Guvernul de la Londra a încercat în zilele precedente să aibă contacte cu Siria pe canale diplomatice, însă nu a reuşit.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000