Bani.md

Sălile de nunți și restaurantele, din nou, sub monitorizarea Fiscului! Au fost instalate 27 de posturi fiscale

Sălile de nunți și restaurantele, din nou, sub monitorizarea Fiscului! Au fost instalate 27 de posturi fiscale

Serviciul Fiscal de Stat a demarat acțiuni de monitorizare și control a agenților economici care dețin săli de ceremonii și/sau restaurante, ramură care prezintă riscuri sporite pentru administrarea fiscală.

Astfel, pe parcursul perioadei 10 mai – 4 iunie 2018, current, în scopul prevenirii şi depistării cazurilor de încălcare fiscală, monitorizării activității agenților economici ce dețin săli de festivități și/sau restaurante, SFS a instalat 27 posturi fiscale pe întreg teritoriul țării, dintre care 14 în raza municipiului Chișinău.

Scopul acțiunilor de specialitate este asigurarea unei administrări eficiente a contribuabililor, stabilirii și preîntâmpinării cazurilor de încălcare a prevederilor legislației în vigoare și conformarea agenților economici menționați.

Astfel, în temeiul informației disponibile, SFS a examinat activitatea unui șir de agenţi economici (ce deţin săli de ceremonii şi/sau restaurante) prin prisma următorilor indicatori: tipul obiectului (sală de festivităţi, restaurant, cafenea); suprafaţa unităţilor comerciale; numărul de locuri; regimul de lucru; cifra de afaceri; povara fiscală; numărul mediu de salariați; salariul mediu per angajat pe parcusul anului 2017.

Drept rezultat, au fost identificate riscuri fiscale asociate agenților economici din domeniu.

În acest context, SFS vine cu un apel către toţi agenții economici care deţin săli de ceremonii şi/sau restaurante să se conformeze benevol legislației în vigoare și să presteze servicii conform prevederilor acesteia.

SFS menționează că, după perioada de monitorizare a sălilor de festivități, odată cu începerea sezonului estival, posturile fiscale vor fi instalate la zonele de agrement din țară, conform practicii de anul precedent.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000