Bani.md

Schimbare importantă pentru utilizatorii Twitter: Pot scrie mesaje de două ori mai lungi

Schimbare importantă pentru utilizatorii Twitter: Pot scrie mesaje de două ori mai lungi foto: monitorulexpres.ro

Twitter a dublat numărul de caractere care pot fi utilizate într-un tweet. Astfel, utilizatorii pot compune acum mesaje de 280 de caractere, scrie BBC. Noua limită nu se va aplica tweeturilor scrise în japoneză, chineză şi coreană, care pot transmite mai multe informaţii într-un singur caracter.

Reţeaua de socializare a început mai multe teste încă din septembrie, ca răspuns la criticile utilizatorilor care se plângeau că nu pot transmite tot ce îşi doresc printr-un tweet, informează Mediafax.

Schimbarea face parte din planul celor de la Twitter de a atrage noi utilizatori şi de a creşte numărul de postări.

Când a fost anunţată modificarea, mulţi au criticat-o, subliniind schimbările pe care le-ar fi dorit în realitate, cum ar fi o represiune a cuvintelor care incită la ură, introducerea unei cronologii şi a unei funcţii de editare.

Site-ul are în prezent 330 de milioane de utilizatori activi. 

Utilizator înfocat al reţetei de Twitter, Donald Trump s-a grăbit să inaugureze noua funcţie a companiei şi a scris un mesaj despre discursul ţinut în timpul vizitei sale în Coreea de Sud.

”Mă pregătesc pentru un discurs uriaş la Adunarea Naţională din Coreea de Sud, după care voi pleca în China unde abia aştept să mă întâlnesc cu preşedintele Xi, care este aproape de cea mai mare victorie politică”, a scris preşedintele Statelor Unite, utilizând 216 de caractere.

 

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.6185 0.1028
USD 17.4047 -0.0511
RUB 0.2979 0.0010
RON 4.4286 0.0174
UAH 0.6477 -0.0062