Bani.md

Șeful Procuraturii Anticorupție: ”Nu e suficient să arestezi un ministru. Dacă din schemă excluzi o persoană, în locul ei vine alta”

Șeful Procuraturii Anticorupție: ”Nu e suficient să arestezi un ministru. Dacă din schemă excluzi o persoană, în locul ei vine alta” foto: realitatea.md

Principalul scop al Procuraturii Anticorupție nu este să trimită oameni la pușcărie, ci să oprească acțiunile de corupție şi comportamentul corupțional al funcționarilor. În acest sens, potrivit șefului Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, arestarea miniștrilor sau  a unor funcționari publici nu este suficient pentru a distruge schemele de corupție.  Declarațiile au fost oferite în cadrul unui interviu pentru realitatea.md.

Viorel Morari susține că reținerea miniștrilor are un anumit efect asupra problemelor de corupție din domeniile pe care respectivii le coordonează, însă nu este suficient.

„Nu e suficient să trimiți în judecată un funcționar public de conducere de nivel superior, pe noi ne preocupă să luptăm cu fenomene, să eradicăm corupția din domeniile importante. Degeaba ai arestat un ministru, dacă în domeniul pe care îl coordona, schemele corupționale rămân. Dacă din schemă excluzi o persoană, în locul ei vine alta, este necesar distrugerea schemei propriu-zise” a declarat Morari.

„Lupta cu corupția presupune implicit lupta cu persoane care provin din zona politicului, a guvernării, pentru că acolo sunt banii statului, acolo apare și corupția. Aceste persoane și-au imaginat tot timpul ca nimeni nu se poate atinge de ele. Cine își imagina acum doi-trei ani că vom avea miniștri în funcție arestați și apoi condamnați, ca vom avea foști prim miniștri condamnați și alți funcționari înalți? Iată ca doar anul ăsta am avut câteva cazuri răsunătoare și asta e doar începutul. Procurorii anticorupție cred că se simt mai liberi ca oricând, îi vedeți cum intră în Guvern sau ministere atunci când investigațiile impun acest lucru, sunt situații noi pentru societatea noastră, cu care nu eram obișnuiți. Asta nu înseamnă că gata, corupția este combatută, dar înseamnă că este un început de cale, că există dorință de a schimba lucrurile.  

Unde am avut probe am acționat, majoritatea funcționarilor cu funcție de demnitate publică, care fac obiectul dosarelor noastre, fac sau au făcut parte din coaliția de guvernare, practic toate cazurile răsunătoare de anul acesta și din anul trecut au vizat persoane publice din cadrul partidelor de guvernare. La efectuarea urmăririi penale nu este relevant din ce partid este subiectul investigației, nu urmărim asta, pentru noi ei sunt persoane cu funcții de conducere de nivel înalt care își încalcă atribuțiile”, mai spune Viorel Morari.

Șeful Procuraturii Anticorupție a făcut referire în cadrul interviului la dosarele de actualitate din Republica Moldova, menționând că exclude cu înverșunare influența politicului asupra Procuraturii, iar informațiile apărute uneori în mass-media sunt foarte importante pentru anchetele pe care le inițiază procurorii anticorupție, însă, mai întâi de toate, pentru a demonstra vinovăția cuiva, sunt necesare probe concludente. Chiar și așa, toate persoanele învinuite de procurorii anticorupție beneficiază de protecția principiului prezumției nevinovăției.

Șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a vorbit despre dosarul în care este învinuit primarul suspendat Dorin Chirtoacă, modul în care a fost “folosită” acea pisică și faptul că procurorii dețin suficiente probe pentru a solicita condamnarea edilului. De asemenea, Viorel Morari a explicat de ce pentru fostul ministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor Iurie Chirinciuc s-a cerut pedeapsă cu suspendare și care va fi efectul acestei acțiuni. Nu în ultimul rând, șeful PA a fost întrebat ce se întâmplă cu investigațiile privind furtul miliardului. Mai multe detalii citiți în interviul integral, pe care îl găsiți AICI.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.6227 -0.0591
USD 17.4377 -0.0101
RUB 0.3023 0.0001
RON 4.4964 -0.0057
UAH 0.6567 0.0014