Bani.md

Și-a cumpărat buletin românesc cu 160 de euro, pentru a merge la muncă în Germania. La vamă, însă, a fost prins

Și-a cumpărat buletin românesc cu 160 de euro, pentru a merge la muncă în Germania. La vamă, însă, a fost prins

Polițiștii de frontieră din punctul de trecere ”Leușeni-2” au depistat două buletine de identitate românești, ambele cu premise rezonabile de falsificare. Posesorul actelor contrafăcute, un cetățean al R. Moldova, a declarat că urma să le folosească la angajarea în câmpul muncii în Germania.

Incidentul a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, în punctul de trecere ”Leușeni -2”, pe sensul de ieșire din țară, unde s-a prezentat autocarul de rută ocazională ”R. Moldova-Germania”. În timpul controlului de rigoare polițiștii de frontieră au avut suspiciuni asupra unui călător, care pleca cu scop de angajare la muncă, prezentând la control doar pașaportul moldovenesc. Astfel, inspectorii controlului de frontieră au luat decizia extinderii verificărilor.

În rezultat, în portmoneul moldoveanului, s-au depistat două buletine de identitate eliberate de autoritățile române, ce prezentau semne vădite de falsificare. Tânărul de 33 de ani pe numele căruia erau actele, a declarat că a apelat la perfectarea buletinelor la o persoană necunoscută, pentru care a achitat suma de 160 de euro.

Cazul se cercetează de către ofițerii de investigații, documentele au fost ridicate și transmise spre expertiză. Pe faptul dat polițiștii de frontieră au pornit cauză penală pentru uz de fals în documente oficiale, în conformitate cu art.361, al.1 CP al RM. Persoana documentată nu și-a putut continua călătoria, fiindu-i restricționată trecerea frontierei de stat.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.6185 0.1028
USD 17.4047 -0.0511
RUB 0.2979 0.0010
RON 4.4286 0.0174
UAH 0.6477 -0.0062