Bani.md

Și-a luat permisul în 2006 și abia acum a aflat că e fals! Polițiștii de frontieră români - cei care i-au dat vestea

Și-a luat permisul în 2006 și abia acum a aflat că e fals! Polițiștii de frontieră români - cei care i-au dat vestea foto: ITPF Iași

Un cetățean rus a fost oprit la granița dintre Republica Moldova și România. Bărbatul s-a prezentat ieri, 13 noiembrie,  în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei. Acesta conducea un autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Germania și a prezentat un permis de conducere eliberat de autoritățile din Republica Moldova. 

La controlul de frontieră existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere prezentat, valabil pentru categoriile A, B, C, D, E, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare. Astfel, polițiștii de forontieră români au constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.

Bărbatul a declarat, în prezenţa unui cunoscător de limba rusă, că a obţinut documentul în anul 2006, plătind suma de 500 de euro și că nu avea cunoştinţă despre faptul că documentul prezentat la controlul de frontieră este fals.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.6185 0.1028
USD 17.4047 -0.0511
RUB 0.2979 0.0010
RON 4.4286 0.0174
UAH 0.6477 -0.0062