Bani.md

Vânzătorii de mărfuri pe internet se plâng că întâlnesc proceduri vamale costisitoare și complicate

Vânzătorii de mărfuri pe internet se plâng că întâlnesc proceduri vamale costisitoare și complicate

Întreprinzătorii mici și mijlocii care își vând produsele prin rețeaua de internet spun că sunt puși în situația să ocolească legea atunci când își vând marfa clienților peste hotare. Cauza constă în procedura vamală foarte complicată și costisitoare pentru ei.

Subiectul a ajuns în vizorul grupului de lucru Facilitarea Comerțului Transfrontalier condus de Mariana Rufa, directorul executiv al Asociației Businessului European.

Potrivit reprezentanților mediului de afaceri vânzătorii mici de mărfuri prin internet, cum sunt meșteșugarii, self employed etc., sunt puși în aceleași condiții cu vânzătorii mari care, pentru comunicarea lor cu vama apelează la brokeri – serviciile cărora costă. Ori antreprenorii mici nu-și pot permite cheltuieli suplimentare care le scumpesc produsul și în consecință acesta nu mai este solicitat pe piață.

În condițiile actuale în care nu există o soluție tehnică care ar permite aplicarea Legii nr. 284/2004 privind comerţul electronic, agenții economici în special cei care exportă cantități mici de mărfuri industriale cum ar fi obiecte de artizanat, suportă costuri exagerat de mari la exportul unor loturi mici. Asta împiedică dezvoltarea companiilor mici și mijlocii precum și ieșirea lor pe piața internațională.

Pentru a simplifica exportul loturilor mici vândute prin internet legislația Moldovei trebuie să fie racordată la rigorile UE. Totodată e nevoie de o soluție tehnică – elaborarea unui modul suplimentar în Sistemului Informaţional Vamal „Asycuda World”, și stabilirea unor condiții temporare pentru a facilita comerțul internațional al IMM-urilor pe piața UE, se menționează într-un comunicat al Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru.

În vederea identificării unor soluții de moment, la următoarea ședință tehnică în cadrul platformei CE vor participa reprezentanții Serviciului Vamal, ÎS Poșta Moldovei și alți operatori poștali, precum și elaboratorii de platforme electronice.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000