Bani.md

Vindea vinul la litru, direct din beci, iar acum are propriul brand! Istoria unui mic producător din Costești (FOTO)

Vindea vinul la litru, direct din beci, iar acum are propriul brand! Istoria unui mic producător din Costești (FOTO)

Mihai Sava este un mic producător de vinuri din satul Costești, raionul Ialoveni. După ani la rând în care și-a vândut vinul direct din beci, a reușit, cu ajutorul USAID, să-și lanseze propriul brand de vinuri, câștigând de câteva ori premiul „Polobocul de Aur”.

Vinificatorul a obținut un grant de 20 de mii de dolari, în urma căruia a învățat cum să producă vinuri calitative, dar și să le vândă la un preț de 4 ori mai mare.

Vindea vinul la litru, direct din beci, iar acum are propriul brand! Istoria unui mic producător din Costești (FOTO)

Totul a început în anii 2003-2004, când a plantat un hectar de struguri Cabernet și livra marfa la o fabrică de vinuri. După o perioadă, fabrica a falimentat, iar asta l-a făcut pe Mihai Sava să nu caute o altă fabrică, ci să facă propriul vin.

Un kilogram de struguri costă 3-4 lei, dar când transformi strugurii în produsul final și obții un vin bun, deja poți conta pe un beneficiu mai mare”, spune Mihai Sava.

A început prin a vinde vinul la litru, cum fac unii gospodari de prin localități. Asta până acum trei ani, când vinul său a fost descoperit de cei de la Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei.  

Zilele trecute, vinificatorul a fost vizitat de Brock Bierman, şeful Biroului Europa şi Eurasia al USAID, care își are originile în Republica Moldova: bunelul său este din Soroca. Acesta spune că este fascinat de vinurile moldovenești și de frumusețea Republicii Moldova.

Vindea vinul la litru, direct din beci, iar acum are propriul brand! Istoria unui mic producător din Costești (FOTO)

În urma ajutorului primit, vinificatorul a trecut de la vânzarea de la gura beciului la lansarea propriului vin îmbuteliat, sub propriul brand.

Acum trei ani, un specialist de la Proiectul de Competitivitate mi-a sugerat să facem un pas înainte. Eu produceam vinuri țărănești, dar mi-a propus să facem vinuri de calitate.

În primul rând, în cadrul proiectului am primit în permanență consultanță, cum să producem, cum să culegem, când să strângem și așa mai departe. Totodată am primit și utilaj de performanță cu care poți să faci un vin de calitate.

Când am început a lucra cu proiectul de competitivitate, chiar nu mi-am închipuit că poate să fie o atât de bună conlucrare. Dar iată că se poate! Totul se poate!”, se arată bucuros vinificatorul.

Vindea vinul la litru, direct din beci, iar acum are propriul brand! Istoria unui mic producător din Costești (FOTO)
Foto: Gheorghe Arpentin, director Oficiului Național al Viei și Vinului, îmbuteliază o sticlă de vin, marca Mihai Sava

În urma grantului, Mihai Sava a primit trei butoaie performante, dar și o instalație frigorifică ce permite menținerea temperaturii la producerea vinului, ceea ce asigură calitatea înaltă a vinului. Proiectul l-a ajutat pe partea ce ține de marketing, brand, printare de etichete pe sticlă, design. Pe eticheta vinului au decis să imprimeze casa lui Mihai Sava, iar pe verso, unde majoritatea vinificatorilor scriu despre regiunea unde este produs vinurile, Mihai Sava a ales să scrie o poezie despre vinuri.

Vindea vinul la litru, direct din beci, iar acum are propriul brand! Istoria unui mic producător din Costești (FOTO)
Casa lui Mihai Sava, imprimată pe eticheta vinurilor vinurilor pe care le produce

Vindea vinul la litru, direct din beci, iar acum are propriul brand! Istoria unui mic producător din Costești (FOTO)

Acum, producătorul are două hectare plantate cu struguri și îmbuteliază anual circa 2000 de sticle pentru piața locală. El este cel mai mic dintre producătorii mici din Republica Moldova, însă are aspirații mari: tinde spre piața europeană, unde producătorii mici sunt la mare căutare.

Vinurile sale au fost apreciate la Vernisalui Vinului, care a avut loc acum câteva săptămâni, iar în curând, sticlele sale cu vin vor ajunge în wineshop-urile din țară.

Vindea vinul la litru, direct din beci, iar acum are propriul brand! Istoria unui mic producător din Costești (FOTO)
Vinurile Mihai Sava

Pentrul anul acesta micul producător are trei tipuri de vin alb: Bianca, Traminer și  Sauvignion, un Cabernet Rose și Sauvignion Rose, dar și un  Sauvignion roșu.

Grantul USAID îl ajută pe Mihai Sava să presteze și servicii de turism-vinicol.  Acesta și-a amenajat o sală de degustare și a beneficiat de o expertiză de design pentru spațiul de turism.

Cheia succesului unei afaceri este multă insistență, pasiune și dăruire.  „Tot ce  am făcut am făcut cu pasiune, împreună cu soția, împreună cu copii. Am două fiice, una intenționează să plece la muncă în Marea Britanie, iar pe cea mai mare, cred că o să o conving să rămână”, se arată optimist Mihai Sava.

Vindea vinul la litru, direct din beci, iar acum are propriul brand! Istoria unui mic producător din Costești (FOTO)

Vindea vinul la litru, direct din beci, iar acum are propriul brand! Istoria unui mic producător din Costești (FOTO)
Brock Bierman, şeful Biroului Europa şi Eurasia al USAID, și Karen R. Hilliard, şefa USAID din Republica Moldova

Vindea vinul la litru, direct din beci, iar acum are propriul brand! Istoria unui mic producător din Costești (FOTO)

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000