Bani.md

1 milion de euro per kilometru de drum! Compania care va finanța construcția drumului de ocolire a satului Slobozia Mare

1 milion de euro per kilometru de drum! Compania care va finanța construcția drumului de ocolire a satului Slobozia Mare

Compania Metag Insaat Ticaret A.S. din Turcia va finanța construcția sectorului de drum M3 ocolirea Slobozia Mare, alocând o sumă de circa 18,28 milioane de euro. Administrația de Stat a Drumurilor a semnat un contract în acest sens.

Contract este parte a Programului din Sectorul Drumurilor, iar pentru realizarea acestuia, Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare a acordat Guvernului Republicii Moldova suport financiar.

La data de 26 noiembrie 2018, a avut loc Deschiderea Publică a Ofertelor recepționate, până la termenul limită stabilit, de la următoarele companii:

  • Sinohydro Corporation Limited (China)
  • Metag Insaat Ticaret A.S. (Turcia)
  • Asocierea dintre companiile Automagistral-Pivden (Ucraina) și Sogut INS. A.S. (Turcia)
  • ONUR Taahut Tasimacilik Insaat Ticaret Ve Sanayi A.S. (Turcia)

Licitația s-a desfășurat în conformitate cu Regulile şi Politicile de Achiziţie ale Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), iar criteriile, în baza cărora s-a efectuat evaluarea Ofertanților, au fost axate pe capacitatea financiară a companiilor (resurse financiare disponibile, cifra de afaceri, etc), experiența în lucrări de construcție similare, capacitatea personalului și disponibilitatea echipamentului necesar executării lucrărilor.

Din momentul emiterii ordinului de începere a lucrărilor, timpul planificat pentru finalizarea acestora este de 36 luni şi 24 luni pentru Perioada de Notificare a Defecţiunilor (perioada de garanţie).

Contractul prevede construcția unui nou sector de drum ce va ocoli satul Slobozia Mare și a unei intersecții la sfârșitul acestuia, ce se va conecta cu drumul existent M3 Chișinău-Giurgiulești. Conform proiectului, drumul de ocolire a satului Slobozia Mare va fi construit în două benzi a cîte 3,5 m fiecare iar lățimea acostamentelor va fi de 2,5 m pe fiecare sens. Lungimea drumului va fi de 18,29 km.

În contextul asigurării controlului calității, pe parcursul execuției lucrărilor de construcție a sectorului de drum menționat mai sus, la data de 3 septembrie 2018 a fost semnat contractul de supervizare a lucrărilor cu rol de „Inginer” în cadrul contractului FIDIC cu compania IRD Engineering din Italia.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000