Bani.md

ANSA atenționează din nou: Cei care nu întreprind măsuri de eradicare a ambrosiei riscă amenzi

ANSA atenționează din nou: Cei care nu întreprind măsuri de eradicare a ambrosiei riscă amenzi

ANSA atenționează din nou despre pericolul cauzat de buruiana invazivă Ambrosia artemisiifolia, menționând că în majoritatea localităților din republică nu se intreprind măsuri fitosanitare de combatere a acestei plante. 

Conform prevederilor art.35 alin.(1) lit.a) şi b) a Legii nr. 228 cu privire la protecţia plantelor şi la carantina fitosanitară, în procesul de cultivare a plantelor, persoanele fizice şi juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, sunt obligate să efectuieze cercetarea sistematică a semănăturilor şi a plantaţiilor, realizarea de măsuri fitosanitare în scopul prevenirii apariţiei şi diseminării organismelor dăunătoare.

Totodată, conform art.189 alin.2 al Codului Contravenţional, omiterea îndeplinirii la timp sau încălcarea în mod itenţionat de către deţinătorii de terenuri a măsurilor obligatorii privind combaterea dăunătorilor de carantină, a agenţilor patogeni ai bolilor de plante şi a buruienilor, se sancţionează cu amendă de la 3 la 12 unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 24 la 48 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 48 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

Ambrozia este o plantă care creşte pe marginea drumului, terenurile lăsate pârloagă, prin parcuri, în grădini, în culturile de cereale, de florea-soarelui etc. şi este extrem de periuloasă pentru oameni. În perioada august-septembrie polenul acestei plante, purtat de vânt, provoacă polinoze, este unul dintre factorii agravanţi ai astmului bronşic.

O singură plantă matură poate elibera până la 8 miliarde de grăunțe de polen (20 microni în diametru) și până la 30.000 de semințe, care își păstrează calitățile germinative timp de 40 de ani.

La depistarea buruienei este necesară suprimarea/eradicarea nemijlocită a plantei, prin:

- Smulgerea din rădăcină sau tăierea repetată, cel puţin de trei ori, înainte de înflorire, pentru a nu provoca dispersia polenului;

- Eradicarea prin lucrări agricole, ca de exemplu săpat – praşila manuală, tăiat – cosit manual sau mecanic;

Ambrosia poate fi controlată cu succes folosind şi erbicide.

- Pentru terenurile necultivate, margini de drumuri, terasamente de cale ferată, o soluţie ar fi erbicidele totale, pe bază de glifosat sau cosirea, de preferat înaintea înfloririi, evitându-se astfel apariţia polenului răspunzător de alergii;

- Substanţele la care este sensibilă această buruiană sunt preparatele pe bază de imazamox sau florocloridon, conform Registrului de Stat al produselor de uz fitosanitar şi al fertilizanţilor, permise pentru utilizare în Republica Moldova.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000