Apa în Chișinău s-ar putea scumpi cu aproape 40%

10 Iun. 2024, 04:46
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
10 Iun. 2024, 04:46 // Actual //  bani.md

Locuitorii municipiului Chișinău ar putea plăti cu aproape 40% mai mult pentru apă, în urma solicitării întreprinderii municipale Apă Canal Chișinău de ajustare a tarifului mediu la apă. Compania a depus cererea la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), propunând un tarif mediu de 22,22 lei pentru un metru cub de apă, ceea ce reprezintă o creștere de 37,6% față de tariful actual.

Apă Canal Chișinău își justifică solicitarea prin necesitatea reală de finanțare a cheltuielilor pentru a acoperi costurile operaționale la prețurile actuale. Conform companiei, cheltuielile includ:

– 3,6 milioane lei pentru gazele naturale.
– 34,4 milioane lei pentru reactivii folosiți la tratarea apei și epurarea apelor uzate.
– 5,69 milioane lei pentru energia termică.
– 15,97 milioane lei pentru serviciile de asfaltare.
– 2,52 milioane lei pentru serviciile de cleaning.

Consumul total prognozat de energie electrică pentru anul 2024 este de 77 milioane kWh, cu un consum tarifar estimat la 75,51 milioane kWh. Cheltuielile reale prognozate pentru 2024 sunt de 146,6 milioane lei, în timp ce cele incluse în calculul tarifelor sunt de 143,8 milioane lei, creând astfel un deficit artificial de circa 2,8 milioane lei din cauza reglementărilor ANRE privind apa care nu aduce venit.

Devierile tarifare totale, calculate fără corecția redevenței și insuficiențele pentru plata serviciului datoriei pe împrumuturile investiționale, constituie 152,9 milioane lei. Această sumă reflectă diferențele dintre cheltuielile reale și cele aprobate în cadrul tarifelor actuale.

În prezent, tariful la apă și canalizare este de 15,30 lei pentru consumatorii casnici și de 24,46 lei pentru consumatorii non-casnici, tarife majorate deja la începutul anului 2023 cu 43%. Noua ajustare propusă va adăuga presiune financiară asupra locuitorilor și firmelor din Chișinău.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

Realitatea Live

09 Dec. 2025, 20:13
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
09 Dec. 2025, 20:13 // Actual //  Ursu Victor

Compania Moldovagaz riscă să ajungă în stare de insolvabilitate, potrivit unei analize realizate de Ministerul Finanțelor, care a evaluat situația economico-financiară a întreprinderii. Concluzia autorităților este că povara datoriilor, în special cele față de „Gazprom”, pune în pericol capacitatea companiei de a-și onora obligațiile pe termen lung.

Potrivit datelor analizate, datoriile totale ale Moldovagaz se ridică la 14,6 miliarde de lei, iar peste 10 miliarde de lei reprezintă obligații față de „Gazprom” și compania afiliată Factoring Finance.

În anul 2024, Moldovagaz a înregistrat pierderi nete de 627,6 milioane de lei, după ce în anul precedent compania raportase un profit net de 1,09 miliarde de lei. Atât veniturile, cât și cheltuielile companiei au scăzut, însă reducerea costurilor de producție a permis obținerea unei profitabilități brute mai mari, profitul brut ajungând la 2,45 miliarde de lei, cu 949 de milioane de lei mai mult decât în anul precedent.

Cu toate acestea, problema majoră rămâne datoria istorică față de „Gazprom”, acumulată pe parcursul mai multor ani. Conform documentelor financiare, aceasta este estimată la 13,1 miliarde de lei, dintre care aproape 2,9 miliarde de lei reprezintă penalități.

Amintim că, potrivit „Gazprom”, datoria istorică a Republicii Moldova pentru gazele naturale depășește 700 de milioane de dolari. Autoritățile de la Chișinău nu recunosc această sumă, dar acceptă concluziile auditului internațional, care a stabilit că datoria reală ar fi de doar 8,6 milioane de dolari.

Ministerul Finanțelor avertizează că, în condițiile actuale, Moldovagaz este capabilă să achite doar facturile curente, însă nu mai are capacitatea de a acoperi datoriile pe termen lung. Pentru a ieși din această situație, compania ar trebui să își reducă nivelul datoriilor și să își consolideze capitalul propriu.

Totodată, în analiză este remarcat un aspect controversat: modul în care Ministerul Finanțelor interpretează situația datoriei Moldovagaz față de „Gazprom” pare să fie în contradicție cu poziția oficială a Guvernului, care se bazează pe rezultatele auditului internațional și respinge valoarea revendicată de partea rusă.

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII