BOP: Fiecare al cincilea cetățean din țară nu are bani nici pentru strictul necesar
Peste 13% din respondenți nu au știut să răspundă la această întrebare, iar peste 1% nu au oferit un răspuns, a precizat directorul Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroșie, într-o conferință de presă la IPN.
Cetățenii au fost întrebați în ce măsură sunt mulțumiți de situația economică din țară. Cei mai mulți – 37% – s-au declarat nu prea mulțumiți. Puțin peste 29% s-au declarat nici mulțumiți, nici nemulțumiți, iar 26,8% – deloc mulțumiți. Destul de mulțumiți de situația economică din țară se declară 3,5%, iar foarte mulțumiți – doar 0,2%.
BOP arată că 8,4% din respondenți sunt foarte mulțumiți sau destul de mulțumiți de veniturile familiei. 31,5% din intervievați au declarat că veniturile le ajung pentru un trai decent, însă nu își permit cumpărarea unor lucruri mai scumpe. Alți 39,3% au spus că veniturile le ajung doar pentru strictul necesar. Aproape 20% din respondenți au spus că nu le ajung veniturile nici pentru strictul necesar. „Adică, fiecare al cincilea cetățean de la noi din țară nu are bani nici pentru strictul necesar. Sigur că acest răspuns este unul subiectiv”, a precizat Arcadie Barbăroșie.
Întrebați despre entitățile în care au încredere, biserica rămâne tradițional pe primul loc, fiind urmată de primărie, armată, președintele țării și poliție.
La un referendum la care votanții ar avea de ales între aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și aderarea la Uniunea Economică Eurasiatică, 43% ar selecta prima opțiune, iar 27% – pe cea de a doua. 24% dintre respondenți nu au dorit sau nu au știut ce să răspundă, iar 6% au declarat nu ar participa la plebiscit.
Cercetarea a fost realizată, în perioada 28 ianuarie-14 februarie, pe un eșantion de 1 108 persoane. Datele au fost colectate, prin realizarea interviurilor față în față. Marja de eroare este de +/-3%.
Ultimele ȘTIRI
Cum să încasezi 1,3 milioane de dolari pe zi? Iată ce a făcut acest bărbat și i-a reușit
Sir Chris Hohn, un miliardar britanic care administrator de fonduri speculative a încasat un salariu de 343 milioane de lire sterline (479 milioane...
Când vom putea călători din nou ca altădată? Ce cred experții
După ce a atins un maxim istoric în ianuarie 2021, numărul de cazuri de coronavirus la nivel global începe să scadă câte puțin.În întreaga lume oam...
Consiliera Maiei Sandu, despre Hotărârea CCM: Este o decizie bună pentru situația actuala
Consiliera prezidențială, Olesea Stamate susține că ultima Hotărâre a Curții Constituționale prin care a clarificat blocajul privind remanierile di...
Manipulare „à la” Krasnoselski! Vaccinul donat de România care va ajunge și la Tiraspol, prezentat ca fiind oferit de OMS
Liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a anunțat joi, 4 martie, că regiunea transnistreană va primi săptămâna viitoare 1.810 de doze de vaccin...
Am întrebat băncile comerciale despre salariile și beneficiile pe care le oferă angajaților. Află ce au răspuns
Atunci când cauți un loc de muncă, ești interesat și de beneficiile pe care le oferă angajatorul. Dacă domeniul financiar-bancar îți este cunoscut...