Bani.md

Care anulări de zboruri sunt compensabile de către compania aeriană

Care anulări de zboruri sunt compensabile de către compania aeriană

Zborurile cu avionul pot întârzia, pot fi amânate sau chiar anulate, dându-ți planurile peste cap în cele mai nepotrivite momente – când ai o călătorie de serviciu sau te duci într-o vacanță ori când, pur și simplu, te rupi de rutina cotidiană. Totuși, poți primi o compensație financiară pentru acest tip de neplăceri – vezi mai jos care sunt criteriile, conform cărora ești eligil să beneficiezi de o rambursare pe măsură.

E important să-ți cunoști drepturile de pasager aerian și să știi că la compensarea zborurilor anulate se iau în considerare:

  • Originea zborului. Zborul trebuie să fi decolat dintr-un oraș din Uniunea Europeană sau dintr-un oraș în afara acesteia, dar să fi aterizat într-o țară a Uniunii Europene și să fie operat de o companie aeriană cu sediul în UE. Mai exact, nu sunt compensabile zborurile efectuate care nu cad sub incidența Uniunii Europene în vreun fel.
  • Responsabilitatea/vina companiei în anularea zborului. Evident, nu pot fi compensate zborurile anulate din cauza intemperiilor vremii sau a „circumstanțelor de forță majoră”, pentru că aici compania aeriană nu are nicio vină. Pe de altă parte, „defecțiunile tehnice” sunt responsabilitatea companiei, de aceea ai tot dreptul să ceri o compensație într-un asemenea caz. Conform Curții Europene de Justiție, un defect tehnic, la fel ca și problemele care implică echipajul, nu sunt situații în care anularea unui zbor să fie justificată.
  • Durata întârzierii. Dacă zborul a fost amânat cu mai mult de 5 ore, poți alege să-l refuzi și să beneficiezi, în acest caz, de o rambursare a prețului biletului. Iar dacă ai ajuns la destinație cu mai mult de 3 ore întârziere sau, și mai rău, n-ai ajuns deloc, poți cere fără rezerve o compensație.

Alte situații în care poți pretinde la o despăgubire e și atunci când aeronava a abandonat programul de zbor inițial și aterizează pe alt aeroport decât cel programat inițial sau/și s-a întors la aeroportul de unde a decolat.

Dreptul la despăgubire depinde și de termenul în care ai fost anunțat despre anularea zborului de către compania aeriană: dacă ai fost prevenit cu cel puțin 14 zile înainte, timp în care e încă posibilă introducerea unor schimbări, nu ești eligil pentru o compensație financiară.

Unele companii aeriene ar putea să încerce să te convingă chiar că defecțiunile tehnice nu sunt vina lor, dar, obiectiv vorbind, starea tehnică este responsabilitatea lor. De aceea, e important să întrebi compania despre motivul real al anulării zborului - cu cât motivul este mai clar, cu atât mai bine. Poate ți se pare ciudat să încerci să intri într-o dispută cu o mare companie aeriană și să pui la îndoială motivul anulării zborului, dar, dacă dreptatea e de partea ta și ai avut parte de neplăceri sau incomoditate, compania are anumite obligații față de pasageri, pe care e necesar să le realizeze.

Experții Airadvisor te pot ajuta să rezolvi aceasta neplăcere și să obții o despăgubire avantajoasă pentru zborul tău anulat. Vestea bună este că nici măcar nu trebuie să cheltui ceva, până nu ai succesul în mână – doar cazurile reușite sunt achitate. Nu pierde ocazia să-ți câștigi înapoi banii pierduți cu un zbor anulat!

P.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000