Bani.md

Câte minute au vorbit moldovenii la telefonul mobil în primele nouă luni din an. Cifra a adus furnizorilor de telefonie mobilă venituri de 2,7 miliarde de lei

Câte minute au vorbit moldovenii la telefonul mobil în primele nouă luni din an. Cifra a adus furnizorilor de telefonie mobilă venituri de 2,7 miliarde de lei
Foto: saleboys.com

Moldovenii au vorbit în primele nouă luni ale acestui an 4,7 miliarde de minute la telefonul mobil, cu 5% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, potrivit datelor statistice ale Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației, traficul mediu lunar per utilizator sporit cu 8,2% și a constituit 225 de minute sau 3 ore și 45 de minute. 

Cel mai mult au vorbit la telefonul mobil clienții Orange - câte 274 de minute lunar. Utilizatorii Moldcell au vorbit la telefon 167 de minute pe lună, iar cei Moldtelecom cel mai puțin, 113 minute. 

În aceste condiții, volumul total al veniturilor obținute de cei trei furnizori din vânzarea serviciilor a crescut în comparație cu primele 9 luni din 2014, cu aproximativ 2% și a depășit cifra de 2,7 miliarde de lei.

Urmare a sporirii traficului de voce în reţelele de telefonie mobilă volumul total al veniturilor obținute de cei trei furnizori din vânzarea serviciilor a crescut, faţă de nouă luni ale anului trecut, cu circa 2% şi a depăşit cifra de 2,7 mld. lei. Creșterea se datorează, în principal, companiilor Moldcell şi Moldtelecom, care au sporit vânzările cu 8,4% şi, respectiv, cu 7,7%, ridicând volumul  acestora la 741,1 mil. lei şi, respectiv, la 101,4 mil. lei. În acelaşi timp, vânzările înregistrate de Orange Moldova s-au redus cu 0,8% şi au alcătuit 1,8 mld. lei. 

De cealaltă parte, numărul total al utilizatorilor de servicii de telefonie mobilă a scăzut, faţă de finalul anului 2014, cu 41,5 mii (-0,9%) și a însumat peste 4 mil. 331,8 mii. Această evoluţie este cauzată, în principal, de faptul că o parte din consumatorii serviciilor de telefonie mobilă renunţă la utilizarea cartelelor SIM ale unui sau altui furnizor în legătură cu încheierea promoţiilor la serviciile lansate de aceşti furnizori.

La sfârșitul lunii septembrie, cea mai mare cotă de piaţă, în funcţie de cifra de afaceri era deţinută de Orange Moldova, 68,7%.  Companiile Moldcell şi Moldtelecom deţineau cote de piaţă estimate la 27,5% şi, respectiv, 3,8%.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000