Startup Grind Chișinău: Află cum să dezvolți un startup în ciuda tuturor dificultăților, împreună cu Xenia Muntean

20 Iun. 2023, 14:13
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
20 Iun. 2023, 14:13 // Actual //  MD Bani

Cu realizări remarcabile în palmares, precum includerea în lista Forbes 30 sub 30, absolvirea academiei lui Tim Draper din Silicon Valley și participarea la acceleratorul Techstars, Xenia Muntean este o sursă inepuizabilă de inspirație și cunoștințe pentru oricine visează să lanseze un startup tehnologic.

Joi, 22 iunie, te invităm la Startup Grind Chișinău să te alături discuției live cu Xenia Muntean, co-fondatoarea startup-ului Planable – unul dintre cele mai de succes startup-uri din Moldova, care a reușit să dezvolte un produs tehnologic inovator și scalabil la nivel global.

Planable este o soluție de aprobare și colaborare în rețelele sociale bazată pe cloud, care se adresează agențiilor media, freelancerilor și echipelor de marketing. Caracteristicile cheie includ publicarea automată, managementul conținutului, managementul cu mai multe conturi, colaborarea cu mai mulți utilizatori și programarea postării, utilizată de zeci de mii de creatori pentru branduri recunoscute la nivel global, precum Hyundai, Christian Louboutin, Viber și Națiunile Unite. 

Xenia Muntean, co-fondatoarea și CEO Planable, ne va oferi detalii din spatele cortinei, despre traseul pe care l-a parcurs pentru a crea un produs scalabil cu un model. Xenia va relata experiența ei de când a construit o agenție de marketing digital la doar 20 de ani, și până la lansarea Planable.

Adresează întrebări direct și află de la Xenia cum construiești un startup global rezilient, în special în timpuri cu provocări globale – precum pandemia și recesiunea.

Evenimentul va fi moderat de către Miruna Dragomir, CMO la Planable și parte din echipă de peste 5 ani, timp în care a contribuit la creșterea de 100 de ori a veniturilor companiei. Anterior parte din echipa de marketing Uber și din echipa de social media Oracle.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Marchează în calendar: Joi, 22 iunie, ora 18:30 – 21:00
Locația: Orange Digital Center, str. Ion Creangă 1 (în incinta Universității Pedagogice Ion Creangă)

Agenda evenimentului:

  • 18:30 – 19:30 Networking facilitat
  • 19:30 – 20:30 Discuție în stil Fireside Chat cu Xenia Muntean și Miruna Dragomir
  • 20:30 – 22:00 Freestyle Networking, vin și pizza

Numărul de locuri e limitat, ia-ți un bilet din timp, aici.

Evenimentul este în mare parte despre interacțiunea cu oameni ca tine, de aceea, la Startup Grind organizăm networking facilitat și suntem entuziasmați să faci parte din exercițiul de cunoaștere a tuturor participanților din cadrul evenimentului.

Startup Grind Chișinău este pilonul local al comunității globale Startup Grind, care s-a lansat în Moldova în 2016, organizat de Acceleratorul de Inovații și Antreprenoriat Dreamups până în prezent. 

La nivel internațional, Startup Grind este recunoscută ca fiind una dintre cele mai mari comunități de startup-uri din lume, care educă activ, inspiră și conectează 215.000 de fondatori din peste 200 de orașe prin intermediul evenimentelor, media și parteneriatelor cu organizații precum Google for Entrepreneurs.

Până în prezent, Startup Grind a ajutat milioane de antreprenori să-și găsească mentorii potriviți, să se conecteze la diferiți parteneri, să angajeze, să obțină finanțări și să ajungă la noi utilizatori.

Realitatea Live

28 Mart. 2024, 17:13
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
28 Mart. 2024, 17:13 // Actual //  Lupu Eduard

Iubitorii de peisaje idilice beneficiază de un nou top al plajelor cu cele mai albastre ape din lume, realizat de o companie pentru închirierea de case de vacanță, transmite Rador. Autorii clasamentului au dorit să se bazeze pe criterii științifice, iar pentru aceasta au întocmit mai întâi o listă lungă cu cele mai populare și mai frumoase plaje din lume, după care a urmat analiza culorii apelor.

În acest scop, au preluat imagini brute, neprelucrate ale plajelor de pe Google Maps și apoi, folosind instrumentul digital pipetă pentru potrivirea culorii, au determinat nuanța exactă a apei pe care mai apoi au comparat-o cu nuanța declarată oficial ca fiind cel mai intens albastru (YInMn Blue).

În urma acestei analize, pe primul loc, s-a situat plaja Pasqyra (Mirror Beach) din apropiere de stațiunea Saranda din Albania. Urmează apoi două plaje grecești: Bouka de lângă orașul Messini din Peloponez și Kassiopi din Corfu.

Pe locul al patrulea se află Plage de la Vernette din Franța, urmată de plaja Kaputas din Turcia.

Top zece este completat de alte trei plaje grecești: Voulisma, situată pe locul șase, Foki, situată pe locul șapte și Ombros Gialos pe locul nouă, precum și de o plajă din Portugalia, Praia do Carvalho (locul opt) și una din Spania, Los Lances Beach, situată pe locul zece.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău