Bani.md

Chirinciuc ar fi fugit din țară! Nici fostul ministru, nici avocatul acestuia nu au fost prezenți la pronunțarea sentinței

Chirinciuc ar fi fugit din țară! Nici fostul ministru, nici avocatul acestuia nu au fost prezenți la pronunțarea sentinței

Fostul ministru al Transporturilor, Iurie Chirinciuc nu a fost prezent la pronunțarea hotărârii Curții de Apel prin care a fost condamnat la trei ani și șase luni de închisoare cu executare pentru trafic de influență și abuz de serviciu. Nici avocatul acestuia, Serghei Cârlig, nu a participat la pronunțarea sentinței magistraților. Avocatul și clientul său au fost prezenți doar la dezbaterile judiciare, care au avut loc ieri, în prima parte a zilei.

Potrivit Deschide.md, Chirinciuc ar fi fugit din țară ieri seară. Acesta ar fi fost văzut în jurul orei 20:00, la punctul de trecere Sculeni. L-am sunat astăzi pe fostul ministru, însă acesta are telefonul deconectat.

Sursa citată a reușit, în schimb, să stea de vorbă, în schimb, cu avocatul condamnatului, Serghei Cârlig. „L-am întrebat unde este clientul său, iar acesta ne-a răspuns că Iurie Chirinciuc ar fi acasă, în țară. Asta în condițiile în care avocatul și clientul său s-ar fi văzut față în față ultima oară înainte ca magistrații Curții de Apel să îi pronunțe sentința.”

”Noi am discutat ieri, în jurul orei 19.30 la telefon. Am stabilit că vom lua o decizie privind posibilitatea de a ataca decizia Curții de Apel la Curtea Supremă de Justiție, după ce vom lua cunoștință cu conținutul deciziei motivate”, ne-a răspuns apărătorul, care a mai subliniat că nu știe când va fi publicată decizia motivată, întrucât nu a fost prezent la pronunțarea sentinței.

„Am sunat la Cancelaria penală din cadrul Curții de Apel Chișinău pentru a afla când va fi făcută publică decizia motivată. Potrivit celor din cancelarie, aceasta ar urma să fie publicată pe 12 iunie.”, menționează Deschide. 

Potrivit legislației, condamnatul urma să fie încătușat și escortat din sala de judecată.

Amintim că, pentru trafic de influenţă şi abuz de serviciu, fostul ministru a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare, cu executare, cu privarea de dreptul de a exercita funcţii publice timp de 5 ani.

Totuşi, instanţa a respins solicitarea procurorului privind confiscarea extinsă, în folosul statului, a automobilului de lux care aparţine fostului ministru şi a mijloacelor financiare de 40 000 lei şi 5 500 euro – sume ridicate în timpul percheziţiei efectuate la domiciliul omului de afaceri.

Decizia este executorie, însă cu drept de atac la Curtea Supremă de Justiţie.

Amintim că, ministrul, împreună cu şefii a două companii de construcţi au fost reţinuţi pe 27 aprilie 2017, iar fiind audiaţi şi-au recunoscut vina, încheind cu procurorii acord de recunoaştere a vinovăţiei.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000