Bani.md

Chișinău, în TOP 10 cele mai atractive orașe pentru turism din țările CSI

Chișinăul a fost inclus în topul celor mai atractive 10 orașe din țările CSI pentru activități de turism și excursii, arată portalul turistic din Rusia TurStat. Printre cele mai populare se numără orașele Minsk, Astana, Erevan, Bacu. Clasamentul a fost elaborat în baza analizei popularității destinațiilor turistice în perioada de toamnă a acestui an, informează Moldpres.

Turiștii vizitează orașele CSI toamna, de regulă, în timpul zilelor de odihnă, iar excursioniștii preferă tururi de o săptămână și mai mult. Portalul menționează că o atracție pentru străini este Ziua Vinului, care se desfășoară pe 5-6 octombrie în Republica Moldova. Turiștii cheltuiesc pentru călătorii în orașele și țările CSI de la 40 la 100 de dolari SUA zilnic pentru cazare și alimentație.

Turismul devine o industrie care joacă un rol în creștere în economia moldovenească, deși este un domeniu departe de a fi utilizat la potențialul maxim.

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, doar în anul 2018, R. Moldova a fost vizitată de 4,3 milioane de cetățeni străini, ceea ce constituie o creștere de 11,7 la sută față de anul precedent. În structurile de primire turistică au fost cazați, în primele șase luni ale anului 2019, peste 156,4 mii de turiști, dintre care 78,9 mii de turiști străini. Ponderi mai însemnate în numărul total de turiști nerezidenți, cazați în structurile de primire turistică colective, le-au revenit turiștilor din România (27,0%), Ucraina (11,9%), Federația Rusă (7,9%), Statele Unite ale Americii (6,1%), Germania (4,6%), Italia (4,5%) De asemenea, în prima jumătate a acestui an, agențiile de turism şi tur-operatorii au acordat servicii turistice la 151,6 mii de turiști şi excursioniști, cu 12,2 la sută mai mult decât în perioada corespunzătoare din anul 2018.

În luna mai 2019, Republica Moldova a fost aleasă, în premieră, în calitate de vicepreședinte al Comisiei ONU pentru Europa în cadrul organelor statutare ale Organizației Mondiale a Turismului (OMT), în cadrul celei de-a 64-a reuniuni a Comisiei pentru Europa a OMT. De asemenea, Republica Moldova a fost aleasă și în calitate de membru în două Comitete de lucru ale OMT - Comitetul statistică contul satelit în turism și Comitetul turism și competitivitate.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000