Concurență la sânge pentru aeroportul de la Chișinău! Deja s-au alocat bani pentru studiul de fezabilitate

15 Dec. 2022, 15:48
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
15 Dec. 2022, 15:48 // Actual //  bani.md

Brăila şi Galaţiul vor primi 15 milioane de lei românești (echivalentul a 3 mil. de euro) de la bugetul de stat pentru pentru realizarea studiului de fezabilitate al aeroportului. Este o veste extraordinar de bună pentru regiunea noastră, care dă încredere brăilenilor şi gălăţenilor că aeroportul se va realiza. „Practic, facem un nou pas înainte, iar faptul că vom primi fonduri de la bugetul de stat pentru studiile necesare arată că proiectul aeroportului este unul serios, bine structurat, care iată că are sprijinul autorităţilor de la Bucureşti şi care este pe lista de investiţii majore”, susține preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Francisk Chiriac într-o postare pe Facebook.

El vorbește despre seriozitatea şi implicarea deosebită a celor două comunităţi pentru ca, după zeci de ani de aşteptare, acest vis al brăilenilor şi gălăţenilor să devină realitate. Astfel, alături de colegii de la Consiliul Judeţean Galaţi lucrăm intens, pas cu pas, pentru realizarea acestei investiţii care a devenit o prioritate pentru cele două comunităţi. Mulţumim în mod deosebit parlamentarilor social-democraţi din Brăila şi Galaţi care au susţinut acest amendament la legea bugetului”, a mai scris Chiriac pe contul său de Facebook.

Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila anunţa săptămâna trecută că au fost finalizate procedurile de desemnare a unei asocieri de firme pentru efectuarea studiului de fezabilitate al Aeroportului Internaţional Galaţi-Brăila.

„S-a încheiat procedura de desemnare a unei asocieri de firme pentru efectuarea studiului de fezabilitate pentru realizarea obiectivului de investiţie «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», precum şi pentru pregătirea studiilor asociate fazei de proiectare SF. Pentru toate aceste expertize va lucra o asociere de 17 firme, inclusiv Universitatea «Dunărea de Jos» din Galaţi. De acest aeroport ar putea beneficia persoane şi mărfuri, de care ar putea beneficia sute de mii de oameni din Galaţi, Brăila, Vrancea, Buzău sau Republica Moldova”, a scris Chiriac pe contul său de Facebook.

În cadrul proiectului „Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila” vor fi efectuate studii topografice, studii arheologice, studii geotehnice, studii hidrogeologice, studii de mediu, studii obstacolare şi hidrologice.

În cadrul aceluiaşi contract se vor realiza şi activităţi de proiectare pentru terminal cargo şi de pasageri, proiectare piste, sisteme de instalaţii, sisteme de semnalizare, alarmare şi alertare în caz de incendiu, instalaţii electrice şi proiectare-relocare utilităţi.

„Ca acest proiect să devină realitate, Consiliul Judeţean Brăila lucrează împreună cu Consiliul Judeţean Galaţi, în urma parteneriatului asumat în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Infrastructură de Transport de Interes Strategic în zona de Est şi Sud”, a precizat Francisk Chiriac.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

19 Mai 2025, 16:24
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
19 Mai 2025, 16:24 // Actual //  Ursu Victor

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Sergiu Harea, a participat la o întrevedere la nivel înalt cu Marta Kos, Comisara Europeană pentru Extindere, alături de conducerea Eurochambres și reprezentanți ai camerelor de comerț din țările candidate și potențial candidate la aderarea la Uniunea Europeană.

Întâlnirea s-a desfășurat în contextul intensificării dialogului privind extinderea UE și a vizat rolul strategic al camerelor de comerț în procesul de integrare europeană, cu accent pe sprijinirea mediului de afaceri, a întreprinderilor mici și mijlocii, și pe consolidarea cooperării economice între state.

În intervenția sa, Sergiu Harea a subliniat angajamentul activ al CCI a RM în susținerea IMM-urilor din Republica Moldova, promovarea reformelor economice și armonizarea cu standardele europene. Acesta a menționat implicarea în inițiative precum rețeaua Enterprise Europe Network și programul Erasmus pentru Tinerii Antreprenori, care facilitează integrarea antreprenorilor moldoveni în piața unică europeană.

Totodată, Harea a propus lansarea unui program dedicat schimbului de bune practici între camerele de comerț din țările candidate și cele din statele membre ale UE, în vederea accelerării procesului de convergență economică și instituțională.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | FOOD&DRINKS ŞI HORECA EXPO, DESCHISE LA MOLDEXPO
NO COMMENT | FOOD&DRINKS ŞI HORECA EXPO, DESCHISE LA MOLDEXPO
NO COMMENT | OFICIALII AU DEPUS FLORI DE 9 MAI LA MEMORIALUL „ETERNITATE”
NO COMMENT | OFICIALII AU DEPUS FLORI DE 9 MAI LA MEMORIALUL „ETERNITATE”
NO COMMENT | PROTEST ÎMPOTRIVA RĂZBOIULUI ȘI A SUSŢINERII PENTRU LIBERTATEA PRESEI
NO COMMENT | PROTEST ÎMPOTRIVA RĂZBOIULUI ȘI A SUSŢINERII PENTRU LIBERTATEA PRESEI
NO COMMENT | RESTAURANT CUPRINS DE FLĂCĂRI
NO COMMENT | RESTAURANT CUPRINS DE FLĂCĂRI
NO COMMENT | MILITARII MOLDOVENI, DETAȘAȚI ÎN KOSOVO, AU REVENIT ACASĂ
NO COMMENT | MILITARII MOLDOVENI, DETAȘAȚI ÎN KOSOVO, AU REVENIT ACASĂ
NO COMMENT | CARABINIERII MOLDOVENI PLEACĂ ÎN KOSOVO
NO COMMENT | CARABINIERII MOLDOVENI PLEACĂ ÎN KOSOVO