Continuă călătoria pe „Drumul banilor”. BNM și Expert-Grup organizează ediția III. Cum te poți înregistra

22 Oct. 2021, 18:20
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Dumitrita Culiuc
22 Oct. 2021, 18:20 // Bănci şi Finanţe //  Dumitrita Culiuc

Pe 29 octombrie 2021, Banca Națională a Moldovei (BNM) și Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în cadrul proiectului comun „Dă sens banilor”, vor organiza cea de-a treia ediție a evenimentului „Drumul banilor”. Astfel, persoanele care  doresc să cunoască mai multe despre lumea finanțelor și să ia decizii financiare corecte sunt așteptate să participe.

Evenimentul va fi găzduit de Banca Națională a Moldovei și Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” și se va desfășura în format on-line cu prilejul Zilei Internaționale a Economisirii.

„Epoca digitalizării și a globalizării aduce în casele și  gândurile noastre nevoia de  modernitate,  perspectivă, schimbare și  inovație. Este ceea ce definește evoluția permanentă a produselor financiare, a sectorului financiar în general și ne solicită o implicare tot mai robustă în luarea de atitudine și a deciziilor pe calea incluziunii financiare”, spune guvernatorul Băncii Naționale, Octavian Armașu.

Astfel, paticipanții la eveniment vor avea posibilitatea să discute la acest subiect cu organizatorii, să reflecteze și să beneficieze de răspunsuri la întrebări arzătoare. Vor afla de unde apar banii și cum ajung în circulație, care sunt semnele de siguranță ale acestora și cum să le identifice. De asemenea, vor conversa despre concepte precum economiile, instrumentele financiare și vor afla ce trebuie să cunoască pentru a face o investiție sau a contracta un credit.

Doritorii de a se înscrie la aceste activități, începând cu vârsta de 16 ani, pot transmite cererile de participare, completând un formular până la 28  octombrie 2021, ora 18:00.

„ Dă sens banilor” este un proiect de educație financiară lansat în luna martie 2019 de către Banca Națională a Moldovei și Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”. Proiectul are scopul de a spori nivelul de înțelegere a principalelor concepte și produse financiare în rândul tinerilor, care să-i sprijine în gestionarea corectă a propriilor venituri și fundamentarea cu bună știință a deciziilor financiare.

Realitatea Live

09 Dec. 2022, 17:27
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Dumitrita Culiuc
09 Dec. 2022, 17:27 // Bani și Afaceri //  Dumitrita Culiuc

O nouă companie aeriană va opera zboruri din Iași, începând cu luna martie 2023. Ryanair, companie irlandeză de tip low-cost, cea mai mare din Europa, va lansa patru rute directe ce vor lega Aeroportul Iași de destinații europene precum: Milano (Bergamo), Paris (Beauvais), Bruxelles (Charleroi) și Dublin (Irlanda), scrie stireadeiasi.ro.

Compania low-cost organizează frecvent promoții, astfel călătorii pot cumpăra bilete și cu 10 euro într-o direcție. Odată cu lansarea zborurilor din Iași, pentru moldoveni va fi mai accesibil să opteze pentru zborurile operate de Ryanair

Ryanair va opera aceste curse cu mai multe frecvențe săptămânale, după cum urmează:

IAȘI – BERGAMO, din 26 martie 2023, în zilele de marți, miercuri, joi, sâmbătă și duminică;

IAȘI – BEAUVAIS, din 26 martie 2023, în zilele de marți, joi, vineri și duminică;

IAȘI – CHARLEROI, din 26 martie 2023, în zilele de marți, miercuri și duminică;

IAȘI – DUBLIN, din 26 martie 2023, în zilele de marti, joi și duminică.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește-ne pe TELEGRAM!

Zborurile Ryanair spre Bergamo și Beauvais (și retur) vor fi efectate cu aeronave Boeing 737-8200, iar cele spre Dublin și Charleroi (și retur) cu Boeing-uri 737-800.

Biletele de avion au fost puse în vânzare pentru rezervare, începând de astăzi, în sistemul online al companiei aeriene: www.ryanair.com

Ryanair va fi a cincea companie aeriană ce va opera pe Aeroportul Internațional Iași.

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău