Corupție la nivel înalt! Instituția care ia mită cu sacul. Businessul a ajuns la limita răbdării

29 Iul. 2022, 11:43
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
29 Iul. 2022, 11:43 // Actual //  bani.md

În cadrul studiului au fost identificate domeniile cu risc major de corupție ce afectează mediul de afaceri. Astfel, obținerea actelor permisive și controlul de stat asupra activității de întreprinzător sunt domeniile care necesită o atenție mai mare din partea autorităților și societății civile. Aceste constatări sunt validate de către focus grupului organizat de Expert Grup, precum și concluziile unor rapoarte ale CNA sau CC.  Cadrul de reglementare lacunar și ambiguu, planificarea defectuoasă a controalelor, dar și integritatea redusă a funcționarilor sunt printre principalii factori care cresc riscurile de corupție cu impact asupra mediului de afaceri, constată o analiză Expert Grup, Riscurile de corupție în domeniul controalelor de stat și activității de întreprinzător.

Riscurile de corupție se atestă la obținerea unor acte permisive. Raportului CNA privind rezultatele evaluării integrităţii instituţionale în cadrul ANSP, arată că, printre cele mai grave abateri depistate se numără eliberarea autorizațiilor sanitare pentru încăperile care nu corespund normelor sanitare și crearea de impedimente la obținerea documentelor sanitare necesare funcționării unor obiective.  De asemenea, au fost analizate datele referitoare la actele permisive eliberate de subdiviziunile teritoriale ale ANSP în perioada 2020-2021. Aici au fost constatate mai multe nereguli admise de către angajații Agenției, precum eliberarea abuzivă de către funcționarii ANSP a unor acte permisive ce țin de competența ANSA, eliberarea abuzivă de avize sanitare în lipsa unui cadru de reglementare permisiv, dar și eliberarea excesivă sau arbitrară a autorizațiilor sanitare pe domenii și activități care nu sunt reglementate.

Controlul de stat este un alt domeniu „sensibil” la acte de corupție. Aici mediul de afaceri interacționează cel mai mult cu instituțiile statului, ceea ce sporește intensificarea riscurilor de corupție. Participanții la focus grupul organizat de Expert Grup,  au relatat că organele de control și organele de drept intervin în activitatea de business în mod exagerat, neproporțional, abuziv, cu încălcări ale legislației sau folosindu-se de prevederile procedurale și componentele de infracțiuni existente. Comunitatea de afaceri percepe aceste intervenții ca estorcare de bani sau în anumite cazuri încercări de preluare a business-ului.

Pentru eliminarea riscurilor de corupție, experții recomandă aplicarea pe deplin a măsurilor operate în cadrul reformei regulatorii privind simplificarea procedurilor de eliberare a actelor permisive prin înlăturarea aspectelor birocratice și maximizarea activității ghișeelor unice. Aici, implică și extinderea oportunităților digitale pentru IMM.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

Realitatea Live

06 Oct. 2025, 17:58
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
06 Oct. 2025, 17:58 // Actual //  Ursu Victor

Kievul ar trebui să aibă posibilitatea de a utiliza veniturile generate din activele înghețate ale Băncii Centrale a Rusiei nu doar pentru achiziția de armament, ci și pentru acoperirea deficitului bugetar, a declarat adjunctul ministrului ucrainean de finanțe, Oleksandr Kava, citat de Financial Times.

„Între statele europene discuțiile continuă, dar poziția Ucrainei este clară: trebuie să primim aceste fonduri care provin din activele rusești înghețate”, a afirmat Kava.

Declarațiile oficialului vin pe fondul divergențelor între capitalele europene. Cancelarul german Friedrich Merz a subliniat că aceste resurse ar trebui folosite strict pentru achiziționarea de armament, în timp ce Franța a cerut ca echipamentele cumpărate de Kiev să fie produse în Europa.

Ucraina, în schimb, insistă asupra unei flexibilități mai mari. „Avem nevoie de o anumită proporție. Este vital să acoperim deficitul bugetar, nu doar să finanțăm cheltuielile de securitate generate de război”, a punctat Kava.

Astfel, disputa rămâne deschisă între aliați: dacă banii proveniți din activele înghețate ale Rusiei vor merge exclusiv către industria de apărare sau vor fi utilizați și pentru stabilitatea financiară internă a Ucrainei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII