Bani.md

Cum comentează Ministerul de Externe faptul că R. Moldova ar putea bloca accesul Marii Britanii la fonduri de mii de miliarde de dolari

Cum comentează Ministerul de Externe faptul că R. Moldova ar putea bloca accesul Marii Britanii la fonduri de mii de miliarde de dolari Foto: Realitatea.md

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) comentează articolul postat de Bloomberg, precum că Republica Moldova a decis să se alăture mai multor ţări în demersul de blocare a reintrării Marii Britanii în Acordul OMC pentru achiziţii publice și, astfel, blochează accesul acestei ţări la proiecte publice în valoare de 1.700 mld. dolari.

Potrivit MAEIE, ”Republica Moldova apreciază angajamentul de care a dat dovadă guvernul britanic pe parcursul procesului de aderare la Acordul privind Achizițiile Publice, care reprezintă un instrument important pentru deschiderea accesului pe piața internațională de achiziții publice și garantarea principiului transparenței și non-discriminării în ce privește accesul bunurilor, serviciilor și furnizorilor economici  din părțile semnatare ale acordului la tenderele organizate de către celelalte state, care fac parte din acest accord”.

”Republica Moldova și-a exprimat îngrijorarea încă din luna mai anul curent, în cadrul ședinței premergătoare reuniunii din 17 octombrie, față de procedurile complicate de obținere a vizelor de călătorie în Regatul Unit cu care se confruntă cetățenii și  agenții economici din țara noastră, fapt care îi defavorizează în raport cu furnizorii din alte state și care întâmpină dificultăți în procesul deplasării la fața locului și participării la tenderele anunțate de către autoritățile britanice.

În acest context, Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, a purtat ieri la Chișinău discuții cu Directorul pentru Europa de Est și Asia Centrală din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Commonwealth-ului, Martin Harris, abordând totodată nu doar oportunitatea participării agenților economici la piața de desfacere din Marea Britanie, dar și problemele cu care se confruntă cetățenii Republicii Moldova, inclusiv deținătorii pașapoartelor diplomatice și de serviciu în procesul de obținere a vizelor pentru Marea Britanie. Ținem să evidențiem faptul că Republica Moldova a liberalizat regimul de vize pentru toți cetățenii britanici încă din ianuarie 2007.

Procesul de negociere cu autoritățile britanice continuă, iar Delegatul de țară al Republicii Moldova pe lângă OMC a propus, împreună cu reprezentanții SUA și altor state, în cadrul reuniunii Comitetului privind Achizițiile Publice din 17 octombrie, de la Geneva, examinarea din nou a subiectului privind aderarea Marii Britanii la Acordul internațional de Achiziții Publice pe parcursul lunii noiembrie curent. Prin urmare, MAEIE își exprimă încrederea că pe parcursul următoarelor săptămâni, diplomații ambelor state vor definitiva un plan de acțiuni privind desfășurarea consultărilor bilaterale, în vederea obținerii simplificării procesului de obținere a vizelor pentru cetățenii Republicii Moldova și negocierea unui Acord de Liber Schimb reciproc avantajos după Brex-it”, se arată în comunicatul Ministerului de Externe.

Dintre cele 47 părți semnatare ale Acordului privind Achizițiile Publice, Marea Britanie aplica regim de vize doar următoarelor 4 state: Republica Moldova, Ucraina, Armenia și Muntenegru.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000