Bani.md

De astăzi, se modifică termenul de valabilitate a pașapoartelor românești

De astăzi, se modifică termenul de valabilitate a pașapoartelor românești Foto: Ziarul Obiectiv Ialomita

Schimbări, de azi, în ceea ce privește perioada de valabilitate a paşapoartelor. Se dublează, de la 5 la 10 ani, pentru cei care au împlinit 18 ani. Modificări sunt şi în cazul copiilor şi adolescenţilor. 

Cei care au 18 ani și își depun de vineri actele pentru un pașaport vor avea documentul valabil timp de 10 ani, și nu pe o perioadă de cinci ani, așa cum era până în prezent, scrie presa din România. 

Pentru copiii care nu au împlinit vârsta de 12 ani valabilitatea va fi de trei ani, iar pentru cei cu vârste între 12 și 18 ani actul va expira abia după cinci ani de la data eliberării.

Noua lege care intră în vigoare din 20 iulie aduce schimbări importante și pentru pașaportul temporar: trebuie să aveți motive serioase și să dovediți cu acte nevoia de a vă deplasa de urgență în străinătate. Sunt acceptate motive care țin de sănătate, de probleme de familie sau de probleme de serviciu. De exemplu, dacă aveți nevoie să ajungeți la o conferință, va trebui să dovediți cu acte acest lucru, iar pașaportul va fi eliberat în cel mult trei zile.

Costurile pașapoartelor nu se schimbă, odată cu intrarea în vigoare a noii legi.

Prețul unui pașaport temporar este de 96 de lei românești, iar al unuia electronic de 258 de lei românești. 

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000