Decizia Procuraturii Anticorupție în cazul înstrăinării ÎS „Casa Presei” și fostei cantine a Guvernului

Procuratura Anticorupție a examinat toate actele și circumstanțele care au stat la baza inițierii, acum un an, a procesului penal pe faptul dării în locațiune și înstrăinării Înstreprinderii de stat „Casa Presei” și fostei cantine a Cancelariei de stat, care se prezuma că ar fi avut loc cu derogări de la lege.

Procuratura Anticorupție a examinat toate actele și circumstanțele care au stat la baza inițierii, acum un an, a procesului penal pe faptul dării în locațiune și înstrăinării Înstreprinderii de stat „Casa Presei” și fostei cantine a Cancelariei de stat, care se prezuma că ar fi avut loc cu derogări de la lege.

În concret, cu referire la faptul „spălării banilor”, în urma investigațiilor efectuate nu s-a constatat proveniența ilegală a mijloacelor bănești, folosite de către patru agenți economici la procurarea bunurilor statului.

Cât despre „abuzul de serviciu” comis de către angajații publici la înstrăinarea bunurilor amplasate pe str. A. Pușkin și str. Alexei Mateevici din Capitală, s-a constatat lipsa unui prejudiciu efectiv și real, cauzat prin acțiunile factorilor de decizie, pentru că, în speță, a fost încasat contraechivalentul pentru tranzacția efectuată pe de o parte, iar pe de altă parte, contractele de vânzare-cumpărare au fost reziliate, cu aducerea părților în poziția inițială, bunurile revenind în proprietatea statului.

Astfel, deoarece în cadrul investigațiilor nu au fost stabilite careva probe care ar fi servit la constatarea unei bănuieli rezonabile cu privire la comiterea acestor sau altor infracțiuni, Procuratura Anticorupție a adoptat decizia de clasare a procesului penal.

Totuși, procurorii au constatat că funcționarii publici implicați la diferite faze ale procesului, au depășit intenționat, în mod vădit, limitele drepturilor și obligațiilor prevăzute de lege, prin care au comis contravenția prevăzută de art.313 din Codul contravențional.

În această ordine de idei, au fost recunoscuți culpabili de comiterea contravenției nominalizate mai mulți funcționari, inclusiv de rang înalt, și anume:

  • 6 membri ai Comisiei de negocieri directe pentru darea în locațiune a activelor neutilizate a întreprinderii de Stat Complexul „Casa Presei” a Cancelariei de Stat a Republicii Moldova;
  • 6 membri ai Consiliului de administrare al Î.S. Complexul „Casa Presei”;
  • 9 membri ai Comisiei de privatizare a încăperilor nelocuibile, date în locațiune, instituită prin ordinul Directorului General al Agenției Proprietăți Publice.

Despre hotărârea adoptată, Procuratura Anticorupție a înștiințat figuranții și persoanele cointeresate, fiindu-le explicat modul și termenul de contestare a soluțiilor adoptate.

 

Alte stiri

În ce domenii se câștigă cel mai mult în Moldova, potrivit datelor oficiale

În trimestrul III al anului 2020, câștigul salarial mediu lunar nominal brut a fost de 8074,3 lei, fiind în creștere cu 2,9% față de trimestrul precedent și cu 9,3% față de trimestrul III al anului 2019.

Ultimele ȘTIRI

Primul card cashback în Moldova: Moldova Agroindbank și Mastercard au lansat o serie unică de carduri de plată GAMA

CARDURI DE PLATĂ GAMA

Wine Records prezintă primul Vin Muzical. Un cadou inedit pentru sărbătorile de iarnă (VIDEO)

Alină-le dorul de Casă!

Acest robot japonez poate vedea cumpărătorii ce nu poartă o mască în magazinul tău. Ce le face (VIDEO)

Cu vocea lui de copil, Robovie pare cel mai dulce dintre roboți.

În ce domenii se câștigă cel mai mult în Moldova, potrivit datelor oficiale

În trimestrul III al anului 2020, câștigul salarial mediu lunar nominal brut a fost de 8074,3 lei, fiind în creștere cu 2,9% față de trimestrul pre...

Oferta Moldova Agroindbank pentru întreprinderile micro și mici: Recalculează și Refinanțează

RECALCULEAZĂ. REFINANȚEAZĂ. CU MAIB!

Vezi toate știrile