Bani.md

Decizie luată la beție, care le-a schimbat viața: Doi tineri britanici au cumpărat hotelul în care îşi petreceau luna de miere

Decizie luată la beție, care le-a schimbat viața: Doi tineri britanici au cumpărat hotelul în care îşi petreceau luna de miere

Doi tineri britanici care îşi petreceau luna de miere în Sri Lanka au cumpărat hotelul în care s-au cazat, decizia spontană fiind luată după ce s-au îmbătat, potrivit Fox News.

În decembrie 2017, Gina Lyons, în vârstă de 33 de ani, şi Mark Lee, în vârstă de 35 de ani, din Londra, s-au cazat într-un hotel rustic din Tangalle, ales pentru a-şi petrece luna de miere.

După 12 pahare de rom, cuplul, care aflase că hotelul fusese achiziţionat cu ajutorul unui împrumut, ce urma să fie achitat integral în trei ani, a decis să preia datoria, care se ridica la aproximativ 39.500 de dolari.

"După ce am aflat că era atât pe an (13.200 de dolari, n.r.), eu şi Mark ne-am gândit că ar fi o idee strălucitoare să îl cumpărăm, pentru că eram atât de beţi", a povestit Lyons pentru publicaţia britanică The Daily Mirror.

Decizie luată la beție, care le-a schimbat viața: Doi tineri britanici au cumpărat hotelul în care îşi petreceau luna de miere

Cei doi s-au simţit puţin depăşiţi de situaţie privind tranzacţia, care se desfăşura într-o limbă necunoscută, şi au apelat la nişte prieteni pentru traducere.

După ce au bătut palma, cuplul s-a panicat, întrucât Lyons a aflat că este însărcinată.

"Prietenii şi familia au fost de părere că suntem idioţi şi că nu ar fi trebuit să facem asta - eram datori cu o sumă mare de bani din cauza nunţii şi locuiam într-un mic apartament şi acum urma să avem şi un copil", a mai spus Lyons, care a adăugat că, în cele din urmă, au decis să facă afacerea să meargă.

După o renovare care a costat aproximativ 8.000 de dolari, în luna iulie a acestui an, Lyons şi Lee au redeschis hotelul cu şapte camere, pe care l-au numit Lucky Beach (plaja norocoasă).

Deşi le merge afacerea, cei doi spun că nu vor mai lua decizii la beţie.

Decizie luată la beție, care le-a schimbat viața: Doi tineri britanici au cumpărat hotelul în care îşi petreceau luna de miere

Sursa: Ziarul Financiar

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000