DISINFO: Prosperitatea economică nu poate merge într-o societate vulnerabilă în materie de apărare și securitate

Comentariu de Dumitru Mânzărari

Filosofia îndrumătoare pentru clasa politică de la Chișinău a fost tradițional axată pe ideea, că prosperitatea Republicii Moldova se poate atinge prin reforme economice și reducerea corupției. Chiar și în cazul conflictului transnistrean, acestea au fost prezentate în mod eronat drept soluții de bază. Problema, însă, este că mecanismele de aplicare a acestei filosofii sunt greșite. În condițiile, când un stat se confruntă cu amenințări la adresa securității și apărării naționale, abordările clasice tradiționale axate doar pe dezvoltare politică și economică nu funcționează. Pentru a ajunge la momentul, când instrumentele de dezvoltare devin eficiente, este necesar să diminuăm mai întâi efectele pericolelor de securitate și apărare…”

Aserțiunea din titlu este probabil cea mai desconsiderată idee strategică în politica moldovenească. Ignorarea acestei idei reprezintă și cea mai mare eroare în eforturile de construire a statului Republica Moldova de la 1992 încoace. Nu cunoaștem cazuri, în care un stat, care se confruntă cu amenințări active la adresa securității și integrității teritoriale, să fi reușit să prospere. Practic, lipsesc istorii de succes unde sumele enorme de asistență, pe care Occidentul le-a investit în zone de conflict, să fi reușit să asigure dezvoltare economică. Până când nu au fost soluționate problemele de securitate și apărare, nu a fost posibil de a atinge dezvoltare economică durabilă. E adevărat ca și în lipsa unor amenințări la adresa securității este dificil de construit o economie solidă. Dar acest lucru este, practic, imposibil, unde amenințările există.

Insecuritatea ca obstacol de dezvoltare

Acest proces are o logică destul de simplă. Dezvoltarea economică de impact poate fi realizată doar de un stat cu instituții eficiente la implementarea proiectelor, dar și cu capacitate completă de a-și controla politicile și teritoriul. Iar amenințările în materie de securitate și apărare, pe lângă faptul că storc din resurse sau nu permit funcționarea optimală a economiei, mai și erodează instituțiile statului. Oricare conflict creează oportunități pentru îmbogățire ilegală. Și, drept rezultat, el tentează și ademenește persoane legate de putere, alimentând și sporind corupția la nivel înalt, înrădăcinând interese particulare și creând interpuși, care operează contra statului. Statul devine o captură a acestor funcționari-deveniți-intermediari, care fiind singuri vulnerabili controlului extern, transferă vulnerabilitățile sale către instituțiile statului. Amenințările de apărare și securitate într-un astfel de model nu sunt rezultatul corupției, dar singure reprezintă o sursă și un amplificator esențial al corupției politice. Corupția devine canalul și mecanismul de agresiune externă, iar statul expus devine o anexă politică a statului agresor.

Lipsa de înțelegere a acestui mecanism, în particular, și a amenințărilor moderne de apărare și securitate, la general, se observă la toate forțele politice. De fapt, este o meteahnă permanentă a guvernărilor de la Chișinău – o omitere în ADN-ul culturii lor strategice. Inițial, au fost funcționarii sovietici locali care au moștenit cârma Republicii Moldova și care nu au avut cunoștințele, pregătirea și nici maturitatea politică necesară pentru a dezvolta capacități eficiente de securitate și apărare. Ulterior, ei au fost schimbați de un alt val de clasă politică, care nu a rezistat tentației de a transforma instituțiile statului într-o sursă de venit privat, iar însuși statul – în o afacere personală. Treptat, aceștia au găsit soluția să-și asigure fluxul stabil al veniturilor sale, prin subordonarea în fața clanurilor de pe lângă Kremlin, oferită drept taxă de protecție. Iar generația recentă de politicieni, care doar urcă muntele politic la Chișinău, pur și simplu, văd doar vârful „ghețarului” ce reprezintă handicapul în calea stabilirii statului Republicii Moldova. Școliți în Occident, în mare parte în materie de economie, finanțe și dezvoltare, ei vin cu prejudecățile sale profesioniste și instrumentele preferate. Predecesorii acestora nu au dorit să repare problema insecurității naționale pentru că ea le permite să exploateze statul Moldova, ghidați de Rusia. Iar generația recentă de politicieni pur și simplu nu observă problema, sau o percepe drept una artificială. Experiența lor profesionistă anterioară nu include modele similare celui moldovenesc.

 

Citiți continuarea pe Disinfo.md

Alte stiri

Cum să încasezi 1,3 milioane de dolari pe zi? Iată ce a făcut acest bărbat și i-a reușit

Sir Chris Hohn, un miliardar britanic care administrator de fonduri speculative a încasat un salariu de 343 milioane de lire sterline (479 milioane dolari) anul trecut, care ar fi cel mai mare pachet salarial anual din Marea Britanie.

Când vom putea călători din nou ca altădată? Ce cred experții

După ce a atins un maxim istoric în ianuarie 2021, numărul de cazuri de coronavirus la nivel global începe să scadă câte puțin.În întreaga lume oamenii încep să se vaccineze, iar lucrurile par să revină încet la normal. Dar când vom putea reveni la călătoriile de altădată?

Consiliera Maiei Sandu, despre Hotărârea CCM: Este o decizie bună pentru situația actuala

Consiliera prezidențială, Olesea Stamate susține că ultima Hotărâre a Curții Constituționale prin care a clarificat blocajul privind remanierile din guvern, este o decizie care va face Guvernul mai puternic pe timp de criză. „Decizia Curții clarifică lucrurile în ceea ce ține de competențele Guvernului interimar. Ne-am asigurat că Guvernul va putea numi secretari de stat și persoane în alte funcții de demnitate publică, precum și funcționari publici pe durata asigurării interimatului”, a precizat Stamte.

Manipulare „à la” Krasnoselski! Vaccinul donat de România care va ajunge și la Tiraspol, prezentat ca fiind oferit de OMS

Liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a anunțat joi, 4 martie, că regiunea transnistreană va primi săptămâna viitoare 1.810 de doze de vaccin AstraZeneca. Însă, Krasnoselski spune că vaccinul este oferit de Organizația Mondială a Sănătății, deși preparatul a fost donat de România, iar odată ajuns la Chișinău, autoritățile moldovene au decis să ofere și Tiraspolului 1.810 de doze de vaccin.

Ultimele ȘTIRI

Cum să încasezi 1,3 milioane de dolari pe zi? Iată ce a făcut acest bărbat și i-a reușit

Sir Chris Hohn, un miliardar britanic care administrator de fonduri speculative a încasat un salariu de 343 milioane de lire sterline (479 milioane...

Când vom putea călători din nou ca altădată? Ce cred experții

După ce a atins un maxim istoric în ianuarie 2021, numărul de cazuri de coronavirus la nivel global începe să scadă câte puțin.În întreaga lume oam...

Consiliera Maiei Sandu, despre Hotărârea CCM: Este o decizie bună pentru situația actuala

Consiliera prezidențială, Olesea Stamate susține că ultima Hotărâre a Curții Constituționale prin care a clarificat blocajul privind remanierile di...

Manipulare „à la” Krasnoselski! Vaccinul donat de România care va ajunge și la Tiraspol, prezentat ca fiind oferit de OMS

Liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a anunțat joi, 4 martie, că regiunea transnistreană va primi săptămâna viitoare 1.810 de doze de vaccin...

Am întrebat băncile comerciale despre salariile și beneficiile pe care le oferă angajaților. Află ce au răspuns

Atunci când cauți un loc de muncă, ești interesat și de beneficiile pe care le oferă angajatorul. Dacă domeniul financiar-bancar îți este cunoscut...

Vezi toate știrile