Documente desecretizate: Băncile din țară ar fi fost devalizate și după 2014, chiar și în administrare specială

Cele trei bănci comerciale - Banca de Economii, Unibank și Banca Socială din Republica Moldova ar fi fost devalizate și după furtul miliardului din 2014.

Cele trei bănci comerciale - Banca de Economii, Unibank și Banca Socială din Republica Moldova ar fi fost devalizate și după furtul miliardului din 2014. Cel puțin asta a dedus Ziarul Național cu referire la niște documente prezentate de deputatul PAS Dumitru Alaiba care, la rândul său, face trimitere la FinCENFiles, una dintre cele mai mari scurgeri de rapoarte bancare confidențiale.

Deputatul face referire la documente publicate de un consorțiu internațional al jurnaliștilor de investigație în care figurează și două tranzacții de la „Unibank” către o bancă străină, înregistrate la sfârșitul lunii iulie 2015, adică în perioada când „Unibank” era administrată de Banca Națională a Moldovei.

„Se pare că în iulie 2015 din „Unibank” au fost scase 8 milioane USD după ce Șor a fost înlăturat de la butoane. „Unibank” era sub administrare specială a BNM deja timp de peste jumate de an (instituită la sfârșitul anului 2014). Banii au mers în Estonia. Banca corespondentă (Bank of New York Mellon Corp) a catalogat aceste tranzacții drept suspicioase”, a scris Alaiba pe Facebook.

Sursa citată amintește că Ilan Șor a declarat în luna martie, în cadrul unei conferințe de presă, că devalizarea banilor din bănci s-a făcut în mare parte după anul 2014, atunci când controlul asupra celor trei instituții a fost preluat de BNM. Potrivit acestuia, BNM a alocat suma de 13,3 mlrd. de lei în calitate de garanție de stat pentru salvarea celor trei bănci, deși băncile nu aveau această necesitate, iar acționarii nu au solicitat acest lucru. Ulterior, în cele trei bănci, a fost instituită supravegherea directă, care presupunea cheltuirea banilor la discreția sa, iar banii din cele trei bănci au început să fie scoși după 30 noiembrie 2014, când BNM a instituit regimul de supraveghere directă.

La scurt timp, după ce a făcut aceste declarații, Procuratura Generală a efectuat percheziții la BNM, iar funcționarii vizați de Șor au fost reținuți atunci.

Alte stiri

Mii de euro „direct în buzunar”! Despre schema de la Ambasada RM la București. MAEIE zice de un bănuit, CNA de „mai mulți”

CNA investighează o schemă de corupție la Ambasada Republicii Moldova al București. Potrivit unui comunicat de presă al Centrului, „mai mulți foști angajațiai Consulatului sunt cercetați penal pentru abuz în serviciu”.

Euro - 20 de lei și 16 bani. Leul moldovenesc s-a apreciat la final de săptămână

Leul moldovenesc se apreciază în raport cu moneda unică europeană. Banca Națională a Moldovei a stabilit pentru astăzi, 23 octombrie, un curs de 20 de lei și 16 de bani pentru un euro, o valoare în scădere cu patru bani, față de cea înregistrată ieri, 22 octombrie.

Putin, despre RM înainte de alegeri: „Nicăieri, cu excepția pieței rusești, producția moldovenească nu este solicitată”. Statistica spune altceva

Vladimir Putin a declarat că sectoarele economiei Republicii Moldova sunt atât de legate de Rusia încât „nu pot exista în mod normal”. Potrivit liderului rus, nicăieri, cu excepția pieței rusești producția moldovenească nu este solicitată. Declarația a fost făcută ieri, 22 octombrie, la o ședință a Clubului internațional de discuții „Valdai”. Asta în contextul în care, potrivit ultimelor date statistice, în Rusia ajung doar 10% din exporturile moldovenești.

Ultimele ȘTIRI

Armenia a bombardat mai multe localități din Azerbaidjan. Sunt înregistrate decese și răniți în rândul civililor și militarilor

Forțele armate din Armenia au bombardată în această dimineață pozițiile Azerbaidjanului, de-a lungul liniei frontului, unde se regăsesc și persoane...

Ce sigur nu trebuie să faci, dacă ai probeleme cu finanțele

Dacă vă aflați într-o gaură financiară, este important să evitați lucrurile stupide pentru a nu vă săpa groapa și mai adânc.

LG Moldova: Casa viitorului mai aproape decât crezi!

Cu câțiva ani în urmă, Big Data și Internetul era menționat în previziunile futuriste, iar astăzi reprezintă o realitatea perfect normală fără de c...

MAIB și Opera Națională vă îndeamnă să fim la distanță și, totuși, împreună prin cultură și muzică bună

Cel mai impresionant eveniment cultural al teatrului liric național revine în scenă cu ediția a 28-a a Festivalului Internațional de Operă și Balet...

LG Virtual Exhibition- Life’s Good from Home

În fiecare an, compania LG ne încântă cu noile sale produse unice, precum: primul televizor OLED rulabil, cel mai tare frigider InstaViewThinQ cu u...

Vezi toate știrile