Bani.md

Doi polițiști din Bălți, reținuți pentru luare de mită! Au luat 4000 de lei pentru a nu documenta un caz

Doi polițiști din Bălți, reținuți pentru luare de mită! Au luat 4000 de lei pentru a nu documenta un caz

Doi ofițeri superiori de investigații din cadrul Biroului Crime Grave al Inspectoratului de Poliție Bălți au fost reținuți de procurori pentru corupere pasivă.

Temei pentru pornirea urmăririi penale au servit materialele preliminare parvenite de la SIS referitor la eventualele activități ilegale ale colaboratorilor IP Bălți în special ofițeri de investigații din cadrul Biroului Crime Grave, care în mod abuziv extorcă sume bănești de la persoane constrânse, precum și denunţul unui cetățean depus la Procuratura Anticorupție.

Potrivit acestora, începând cu 05 aprilie 2018, doi ofițeri de investigații din cadrul Biroului Crime Grave al IP Bălți al IGP al MAI, sub pretextul nedocumentării unui pretins caz de păstrare a substanțelor narcotice în automobilul condus de către denunțător și neatragere la răspundere conform legislației, bani în sumă de 4 000 lei, transmiterea cărora a fost făcută sub controlul procurorilor. 

La moment, cei doi ofițeri de investigație sunt reținuți pe un termen de 72 ore, fiind plasați în izolatorul pentru detenție preventivă. 

Totodată, în cadrul perchezițiilor efectuate atât în birourile de serviciu, cât și mijloacele de transport ale ofițerilor de investigație vizați, au fost depistate și ridicate pachete din polietilenă cu masă vegetală uscată, mărunțită de culoare verde, fără înscripții de identificare, asupra cărora există o bănuială rezonabilă că este substanță narcotică, urmând a fi supusă expertizei chimice.

Au mai fost depistate și ridicate mai multe documente de identitate (buletine de identitate, permise de conducere, certificate de înmatriculare a mijloacelor de transport, acte de identitate eliberate de alte state), proveniența și scopul aflării actelor asupra ofițerilor de investigație urmează a fi stabilită.

Pentru infracțiunea comisă, persoanele reținute riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 u.c. și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000