Bani.md

Efes Moldova lansează ediția limitată a berii „Chișinău Mulțumim Eroilor”

Efes Moldova lansează ediția limitată a berii „Chișinău Mulțumim Eroilor”

Efes Moldova anunță că a produs o bere specială pentru a-și exprima recunoștința în adresa eroilor din linia întâi, personalului medical antrenat în lupta cu COVID-19.

  • Atenție! Bani.md nu încurajează consumul de alcool.

„Vom dona integral profitul de la comercializarea acestei beri ca să le mulțumim pentru eroismul și efortul inimaginabil de care dau dovadă zi de zi în perioada pandemiei. Ei depun suflet și stăruință în munca lor, noi am depus suflet și stăruință în ceea ce putem face cel mai bine – berea noastră Chişinău. Lansare acestei ediții este un mic gest, menit să le ușureze măcar un pic munca”, spune administrația.

  • Așa au ales să mulțumească EROILOR

„Bere Chișinău este cel mai mare brand de bere și cea mai consumată bere din Moldova. Iată de ce ne simțim responsabili să ne alăturam efortului comun pentru susținerea cadrelor medicale și a spitalelor. Nu este primul nostru gest de solidaritate din acest an. Am contribuit cu bani, cu dezinfectante, cu apă și produse chiar de la începutul pandemiei, dar, cu siguranță, acesta este cel mai inspirat gest al nostru în suportul eroilor din prima linie.

Eroii noștri depun supra-eforturi zilnic. Ei salvează vieți și mențin vie speranța că noi, oamenii, suntem mai puternici decât orice virus.

Împreună vom genera o sumă importantă de bani din care noi vom dezvolta și dota camere de odihnă pentru personalul medical din cadrul spitalelor care au stat în linia întâi. Pentru că ne gândim la personalul acestora care au obosit și uneori au nevoie de un fotoliu mai comod, o cafea sau o apă rece. Pentru că, în primul rând, eroii sunt și ei oameni, și chiar dacă par sa aibă puteri supra-naturale, au nevoie și de odihnă”, mai spune administrația Efes Moldova.

„Chişinău Mulțumim Eroilor” este o bere deosebită, produsă după o rețetă originală, special pentru acest proiect, cu un gust plăcut amărui și aromă bogată, pe placul tuturor iubitorilor de bere clasică. Berea „Chișinău Mulțumim Eroilor” este deja disponibilă în supermarketurile din Chişinău, iar în următoarele săptămâni va putea fi găsită și pe rafturile magazinelor din toată țara.

Găsește ediția specială de bere „Chișinău – Mulțumim Eroilor” și contribuie la susținerea personalului medical din prima linie. Solidaritatea este cauza care contează cu adevărat pentru societate în astfel de momente.

P.

Tags

Caută

Cursul Valutar BNM

MDL RATĂ TREND
EUR 20.2254 -0.0000
USD 16.3935 -0.0000
RUB 0.2660 -0.0000
RON 4.3374 -0.0000
UAH 0.6300 -0.0000